Marele premiu al Jazz in the Park Competition din acest an a fost câștigat de formația 'Creature.', o trupă din Marea Britanie, pe parcursul celor trei zile de festival 12 trupe finaliste performând în fața unui public de peste 60.000 de persoane.
'Trei zile de muzică în care peste 60.000 de oameni au umplut Parcul Central din Cluj, la cel mai important concurs de jazz din Europa de Est: Jazz in the Park Competition. Cele 12 trupe finaliste din șapte țări au uimit publicul din Cluj-Napoca, iar marele premiu, în valoare de 6.000 de euro și două concerte în cadrul Jazz in the Park 2027, a revenit formației 'Creature'. Premiul II a fost câștigat de reprezentanții locali, Amphitrio - 3.500 de euro, iar Premiul III de Javotte din Franța - 1.500 de euro', se arată, luni, într-un comunicat trimis de organizatori.
Potrivit sursei citate, pentru cele 12 trupe finaliste miza celor trei zile a fost mai mare decât premiile în bani. Fiecare dintre ele a avut ocazia să cânte într-un context de festival real, în fața unui public numeros, în parcul din centrul orașului și în fața unor profesioniști din industria muzicală.
Toți finaliștii au primit un onorariu garantat de 1.000 de euro, transportul și cazarea au fost sprijinite de organizatori, iar premiile competiției au depășit 50.000 de euro.
Premiul pentru cea mai bună trupă românească a revenit tot formației Amphitrio, care primește 1.500 de euro și un contract la Jazz in the Park 2027.
'Jazz in the Park Competition este mai mult decât un concurs: este un festival construit în jurul unei competiții și un context profesional pentru artiști. Pentru un artist aflat la început de drum, una dintre cele mai importante resurse este contextul în care poate fi ascultat cu adevărat. O scenă, un public, un profesionist din industrie care îl descoperă, o invitație la un alt festival sau pur și simplu sute de oameni care îi aud muzica pentru prima dată pot deveni pași importanți în dezvoltarea unei cariere', mai arată sursa citată.
Pentru public, competiția creează acces la muzică live și la artiști pe care, în mod obișnuit, i-ar descoperi mai greu. Concertele au loc în aer liber, cu acces gratuit, într-un spațiu familiar și deschis tuturor vârstelor, ceea ce face ca jazzul să ajungă la oameni dincolo de sălile de concert și de publicul deja familiarizat cu acest gen.
'A fost cea mai bună ediție de concurs a noastră, în principal datorită finaliștilor. Concertele lor puse împreună au constituit un line-up cu care m-aș afișa oricând, oriunde. Creature., trupa câștigătoare, ne-a pus în față un toboșar cu o mentalitate care ar trebui împrumutată și de alți muzicieni. Amphitrio, noua senzație a jazzului românesc, s-a remarcat și a impresionat între alte trupe care vin din țări cu pedigree de jazz. Am descoperit povești frumoase și am legat noi prietenii. Dar ce a fost cel mai special anul acesta a fost atmosfera din backstage. Trupele parcă nu concurau. Se ajutau, se ascultau unii pe alții, se sfătuiau. Au fost o comunitate. Timp de trei zile, Parcul Central s-a transformat într-o bulă în care parcă ne-am izolat de ce se întâmplă în jur și am tratat cultura și actul artistic așa cum merită să fie tratate. De asta sunt cel mai mândru', a declarat, conform sursei menționate, Alin Vaida, fondator Jazz in the Park Competition.
Ajunsă la cea de-a IX-a ediție, competiția a devenit un punct de întâlnire pentru muzicienii emergenți din România și din străinătate.
Pentru ediția din 2026, organizatorii au primit 306 înscrieri din 50 de țări și au selectat 12 trupe din șapte țări pentru etapa finală. Timp de trei zile, acestea au împărțit scena cu invitați și proiecte muzicale, iar publicul a avut acces liber la întregul program.
Ediția din acest an a fost realizată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, alături de parteneri și instituții care susțin dezvoltarea proiectelor culturale și accesul publicului la evenimente de acest tip. Printre partenerii instituționali ai ediției s-a numărat și Ambasada Regatului Țărilor de Jos. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Jazz in the Park Competition / Facebook










