Actrița Dana Tapalagă, decedată duminică, răpusă de o boală incurabilă, va fi înmormântată, marți, la Cimitirul Sfânta Vineri.
'Trupul mamei mele este la capela Sf. Vineri acum. Cine dorește să își ia rămas bun, aici îi veți găsi trupul - cât despre ea și sufletul ei - trebuie să o căutați voi, fiecare în felul lui. Știu doar că este liberă acum. Veșnic liberă. Mă rog pentru secole de joacă - secole de artă - pentru o lume fără teroare, fără boală, fără chin. Cred cu tărie că dacă umanitatea s-ar mobiliza cu adevărat în interesul propriu în loc de a căuta doar profit și putere, am putea trece și peste boala aceasta fără sens, fără noimă, fără scop. Zeii o vor duce acasă. De acest lucru nu mă îndoiesc. Mama își dorea să cânte și să îi vindece pe alții, în următoarea viață, în următoarea lume. Îmi doresc să fie așa. Eu... eu voi încerca să umplu lumea asta cu artă și frumusețe - pentru toată durerea prin care a trecut. Înmormântarea va fi mâine, la ora 14:00, la cimitirul Sf. Vineri, fiind urmată de parastas la Restaurant Agora la ora 16', a transmis luni unul din fii artistei, David A. Marin, într-o postare pe Facebook.
Actrița Dana Tapalagă a murit duminică, la vârsta de 57 de ani, a anunțat luni UNITER.
'Actrița Dana Tapalagă (21 decembrie 1968 - 19 iulie 2026) a fost o voce sinceră, pe cât de puternică, pe atât de discretă în spațiul teatral și cinematografic românesc. Devotată scenei botoșănene pe care a slujit-o cu sârg și pasiune, Dana Tapalagă nu s-a pierdut pe sine. A rămas un om bun, blând și recunoscător pentru frumosul pe care viața i l-a oferit. În ciuda piedicilor, Dana Tapalagă nu s-a plâns. A fost un om dârz care a trăit demn și asumat. Dumnezeu s-o odihnească!', a transmis UNITER.
Pe 11 iulie, Asociația Alma făcea un apel pentru donații în vederea asigurării tratamentului actriței, care lupta cu o boală incurabilă.
'Postarea aceasta este pentru toți slujitorii artei pe care i-ați aplaudat și pentru care ați fi vrut să faceți ceva pentru a-i mai putea aplauda încă o dată, acolo pe scenă, de unde v-au dăruit suflet și talent. Postarea aceasta este despre drama ascunsă a unei actrițe de care ați fost mândri când a reprezentat România la Festivalul de la Cannes. E despre demnitatea și discreția cu care și-a dus ani de zile boala, fără să ceară nimic. De astăzi, supraviețuirea actriței Dana Tapalagă e în mâinile noastre. Vă rugăm să donați! Vă rugăm mult să distribuiți informațiile în toată comunitatea artiștilor. Un tag poate salva o viață. Doamna Dana Tapalagă este internată în acest moment într-un spital din Brașov. Vă mulțumim!', transmitea asociația într-o postare pe Facebook.
Actrița Dana Tapalagă era cunoscută publicului pentru rolul Maicii superioare din filmul 'După dealuri' (2012), în regia lui Cristian Mungiu. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Actrița Dana Tapalagă va fi înmormântată la Cimitirul Sfânta Vineri; a fost răpusă de o boală incurabilă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani' - de vineri, la Palatul Suțu
'Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani', care reconstituie - prin fotografii, documente, materiale promoționale, medalii și cărți - universul efemer al marii expoziții aniversare de la Filaret și urmărește modul în care aceasta a fost proiectată, construită și percepută de contem
Dolj: La Craiova are loc a XIX-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei, în perioada 25-26 septembrie
Muzeul Cărții și Exilului Românesc participă, în perioada 25-26 septembrie, la cea de-a XIX-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei, organizată anul acesta sub genericul 'Valorificarea prin presă a resurselor arhivistice', instituția urmând să prezinte cu acest prilej expoziția 'Presa rom&ac
Tulcea: Încep Zilele Bibliotecii județene 'Panait Cerna'
Biblioteca județeană 'Panait Cerna' din municipiul Tulcea găzduiește, începând de joi după-amiază, mai multe evenimente prilejuite de împlinirea a 145 de ani de la nașterea poetului Panait Cerna și reunite sub titlul Zilele bibliotecii. Acțiunile vor începe la ora 15:00, cu vernisaj
Mureș: Peste 40 de producții în finala celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional SIMFEST
Din cele 215 de producții înscrise în faza de preselecție pentru cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, 45 au fost selectate pentru a intra în competiția oficială, care se va desfășura la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie - 4 octombrie. Cele 45 de producț
O dezbatere despre modul în care pot fi recunoscute știrile false - în deschiderea Festivalului...
O dezbatere despre modul în care pot fi recunoscute știrile false - în deschiderea Festivalului 'Strada de C'Arte'
Constanța: Expoziția itinerantă despre patrimoniul construit din București sub regimul comunist, la Galeria de Artă
Constanța: Expoziția itinerantă despre patrimoniul construit din București sub regimul comunist, la Galeria de Artă
Constanța: Cazino Music Festival - weekend cu baritonul Liviu Holender și soprana Adriana Gonzalez
Liviu Holender - bariton austriac de origine română și Adriana Gonzalez - soprană originară din Guatemala vor susține, la sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul Cazino Music Festival desfășurat la Constanța, un recital construit în două registre distincte, de la opera lui Mozart, la musicalul american.









