Sesiunea omagială 'Centenar Academician Nicolae Simionescu', dedicată fondatorului Școlii românești de biologie celulară și al Institutului de Biologie și Patologie Celulară, la 100 de ani de la nașterea sa, va fi organizată luni, în Aula Academiei Române, de la ora 10:00.
Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul de Biologie și Patologie Celulară 'Nicolae Simionescu', va fi onorat de cuvântul academicianului Marius Andruh, președintele Academiei Române, se arată într-un comunicat de presă.
Prestigioasa carieră științifică a profesorului Nicolae Simionescu va fi evocată de acad. Maya Simionescu, președinta Secției de științe biologice; acad. Ileana Mânduțeanu, acad. Anca Sima, acad. Doina Popov, prof. dr. Dan Simionescu, prof. dr. Andy Chirculescu, dr. Florea Lupu, dr. Manuela Călin, dr. Adrian Manea.
Academicianul Nicolae Simionescu (1926-1995) este recunoscut drept unul dintre promotorii cercetărilor de biologie celulară din România. Și-a început cariera ca licențiat și apoi doctor al Facultății de Medicină din București. A urmat specializări în biologie celulară și moleculară în Belgia, Franța și SUA. Între 1946-1952 a fost asistent, șef de lucrări și conferențiar la Catedra de anatomie a Facultății de Medicină din București, consultant la Clinica chirurgicală a Spitalului 'Bernat Andrei' (1953-1957); a fost cercetător și șef al secției de morfologie și patologie din cadrul Institutului de Endocrinologie din București (1950-1970). Cariera sa națională a fost dublată de o constantă activitate științifică și profesorală desfășurată în mediul american. În perioada 1970-1975 a fost research associate la Rockefeller University din New York; senior research associate și senior lecture professor la Universitatea din Yale; visiting professor al Universității McGill din Montreal, consultant al Institutului de Cardiologie din Texas, Houston (1979-1995).
În noiembrie 1990, Academia Română l-a ales membru corespondent, iar în 1991 a devenit membru titular; între 1994-1995 academicianul Nicolae Simionescu a fost vicepreședinte al Academiei Române.
Sesiunea omagială se va încheia cu proiecția filmului 'Nicolae Simionescu - Arhitectul Școlii Românești de Biologie Celulară' și cu un recital muzical la harpă, în interpretarea artistei Vera Gafencu-Croitoru.
Accesul publicului la eveniment este liber. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Sesiunea omagială 'Centenar Academician Nicolae Simionescu', luni, la Academia Română

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Art Safari New Museum- nou sezon începând de vineri, cu expoziții Brâncuşi şi Mungiu, printre propuneri
Art Safari New Museum a deschis, joi, în Amzei 13, cel de-al doilea sezon expozițional din acest an, până pe 20 decembrie iubitorii artei putând descoperi, printre altele, o expoziție despre Brâncuși și muzele care i-au influențat creația, curatoriată de Doina Lemny, și o incursiune în curentul Pop Art, cura
Zilele Bucureștiului, sărbătorite de Biblioteca Metropolitană până pe 22 septembrie; filme, proiecții, spectacole de muzică și poezie
Evenimente culturale dedicate Zilelor Bucureștiului vor fi organizate, de vineri până pe 22 septembrie, de Biblioteca Metropolitană București atât la sediul central 'Mihail Sadoveanu', cât și în filialele BMB și în mai multe puncte emblematice ale Capitalei. Potrivit unui comu
Începe Bucharest International Film Festival - BIFF 2026; opt pelicule din Europa și Asia
Singura competiție internațională de lungmetraje din București, care se va desfășura de vineri până pe 27 septembrie, reunește în acest an opt filme din Europa și Asia, dintre care șapte vor putea fi văzute pentru prima dată în România. 'Selecția aduce la București producții premiate sa
Expoziția temporară 'Brâncovenii: putere și moștenire', la Palatul Suțu din Capitală
Expoziția temporară 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', care reunește portrete ale familiei Brâncoveanu și ale urmașilor, alături de reprezentări ce documentează felul în care memoria acestei familii a fost construită și transmisă de-a lungul generațiilor, v
Bihor: TIFF Oradea revine cu peste 30 de filme și evenimente speciale; pentru prima dată în vie (GALERIE FOTO)
TIFF Oradea revine, între 25 și 27 septembrie, cu cea de-a noua ediție, peste 30 de filme și evenimente speciale care duc cinematografia dincolo de sălile de cinema. Potrivit managerului TIFF Oradea, Claudia Droc, festivalul își extinde programul cu două locații noi, Cinema Palace - Lotus și Viile Fami
Cluj: S-a deschis FITT, festivalul în care arta întâlnește cu neuroștiința
Festivalul Internațional de Teatru Transilvania (FITT) și-a deschis porțile, joi seară, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în prezența unui numeros public. 'Acest festival s-a născut ca un semn de recunoștință pentru fiecare dintre dumneavoastră. (...) Fiecare dintre dumneavoatră care m-aț
Harghita: Experiența comunei Frumoasa în protejarea imaginii satului, prezentată la o conferință organizată de CJ
Experiența de peste 20 de ani a comunei Frumoasa în protejarea patrimoniului construit și a imaginii tradiționale a localității a fost prezentată, joi, în cadrul unei conferințe dedicate protejării imaginii satului, organizată în localitate de Consiliul Județean, în parteneriat cu administrația locală și Asociația pentru
Emisiunea de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric' - lansată la MNIR
Emisiunea de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric' - lansată la MNIR









