Mii de credincioși așteptați, sâmbătă, la hramul Mănăstirii Curtea de Argeș, slujba urmând să fie oficiată în acest an pe platoul din fața noii Catedrale Arhiepiscopale.

'Catedrala Voievodală, ctitoria Sfântului Voievod Neagoe Basarab se află în restaurare. Astfel, slujbele prilejuite de hramul istoric se vor desfășura pe esplanada Noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeș. (...) Racla istorică în care se păstrează Moaștele Sfintei Mucenițe Filoteea, vor fi așezate spre închinare și cinstire, începând cu slujba Vecerniei din seara zilei de 14 august 2026, pe esplanada Noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeș', se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

Slujba Vecerniei va fi oficiată vineri, începând cu ora 18:00, de către un sobor de preoți și diaconi. Sâmbătă, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 09:00, de către Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Arhiepiscopia îi îndeamnă toți credincioșii care vor veni să se închine la moaște 'să dea dovadă de bună cuviință, răbdare și să respecte indicațiile Jandarmeriei și Poliției'.

Administrația locală a luat o serie de măsuri pentru a elibera zona în care se vor aduna credincioșii. Astfel, comercianții care își desfășoară activitatea la intrarea în parcul mănăstirii au fost mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole, pentru o perioadă de trei zile.

'Mutarea temporară a comercianților în parc are rolul de a elibera zona de acces și de a permite desfășurarea în condiții cât mai bune și mai sigure a evenimentelor religioase', se precizează într-un comunicat al Primăriei Curtea de Argeș.

De asemenea, jandarmii au montat garduri de protecție în zonă, pentru organizarea fluxului de persoane și prevenirea aglomerației, în special în zona de acces către moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia. AGERPRES/(AS - redactor: George Onea, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)