Peste 150 de parohii din județul Galați și Biserica 'Sfinții Arhangheli' din municipiul Brăila primesc, în perioada 1-14 august, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, în cadrul tradiționalului pelerinaj organizat în Postul Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos, procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam a devenit o tradiție în eparhie și este organizată anual pe întreaga durată a Postului Adormirii Maicii Domnului.

Pelerinajul a început la 1 august, în Protopopiatul Târgu Bujor, iar marți icoana se află în Protopopiatul Galați, fiind purtată la parohiile Vânători, Odaia Manolache, Sat-Costi, Smârdan și Cișmele, precum și la bisericile 'Sfântul Gheorghe și Sfântul Atanasie', 'Sfântul Ilie', 'Sfântul Ioan Botezătorul', 'Sfânta Cuvioasă Parascheva', 'Sfânta Filofteia', 'Sfinții Trei Ierarhi', 'Sfântul Pantelimon' și 'Sfinții Împărați' din municipiul Galați.

Miercuri, 5 august, pelerinajul continuă în municipiul Galați, la bisericile 'Pogorârea Sfântului Duh', 'Înălțarea Domnului', 'Sfânta Cruce', 'Sfântul Daniil Sihastrul și Ioan Iacob Hozevitul', 'Sfântul Arhidiacon Ștefan', 'Sfântul Dumitru', 'Sfântul Ștefan cel Mare', 'Mavromol' și 'Precista', între ultimele două fiind organizată o procesiune cu icoana.

Pe 6 august, icoana va ajunge la bisericile 'Nașterea Maicii Domnului', Capela Seminarului Teologic 'Sfântul Andrei', 'Vovidenia', Catedrala Arhiepiscopală, 'Schimbarea la Față', 'Buna Vestire' 'Sfântul Vasile cel Mare', 'Sfinții Brâncoveni', 'Sfântul Atanasie Patelarie' și 'Sfânta Ana' din Galați, iar în cursul serii va fi adusă în municipiul Brăila, la Biserica 'Sfinții Arhangheli', unde va rămâne peste noapte.

În ziua de 7 august, icoana va fi purtată prin parohiile Movileni, Șendreni, Traian, Braniștea și Vasile Alecsandri, după care va fi preluată de Protopopiatul Covurlui și dusă în parohiile Independența, Piscu, Vameș, Tudor Vladimirescu și la Mănăstirea Tudor Vladimirescu.

În perioada 8-9 august, pelerinajul continuă în Protopopiatul Covurlui, cu opriri în localitățile Costieni, Nămoloasa Sat, Fundeni, Hanu Conachi, Izvoarele, Schela, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Suhurlui, Rediu, Plevna, Slobozia Ventura, Cuca, Schitul Mogoș, Costache Negri, Cudalbi, Pechea, Grivița și Călmățui.

În perioada 9-13 august, icoana va fi purtată prin parohiile din protopopiatele Tecuci și Nicorești, urmând să ajungă în localitățile Ivești, Șerbănești, Liești, Bucești, Umbrărești, Condrea, Podoleni, Barcea, Drăgănești, Tecuci, Cosmești, Nicorești, Buciumeni, Țepu, Brăhășești, Corod, Cerțești, Cărăpcești și Brătulești.
Pe 13 august, icoana va fi readusă la Mănăstirea Adam, iar în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, pe 14 august, va fi purtată în procesiune până la altarul de vară al așezământului monahal.

Pe 14 august, începând cu ora 16:00, va fi oficiată slujba Privegherii, iar apoi Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, va săvârși slujba Prohodului Maicii Domnului, în prezența credincioșilor veniți la hramul mănăstirii. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos









