Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale va fi sărbătorit duminică, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului Prodromița.
Programul a debutat sâmbătă dimineață, în ajunul sărbătorii, cu oficierea Acatistului Icoanei Maicii Domnului Prodromița. Slujba a fost urmată de Sfânta Liturghie și Parastas. După-amiaza au fost săvârșite Vecernia, Litia și Utrenia.
Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, duminică, programul liturgic începe cu Slujba de sfințire a apei și va continua cu Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromița.
Sfânta Liturghie de hram va fi oficiată de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, iar de la ora 18:00 va fi săvârșit Paraclisul Icoanei Maicii Domnului Prodromița.
Lăcașul de cult deține în patrimoniul său o copie a Icoanei Maicii Domnului Prodomița și un fragment din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, sărbătorit în data de 13 noiembrie.
Celelalte hramuri ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt: Învierea Domnului (hramul principal) și Sfântul Ioan Gură de Aur, amintește basilica.ro. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale - sărbătorit duminică

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brâul Maicii Domnului - adus la Biserica 'Sf. Ilie' - Ghencea din București în perioada 30 septembrie - 4 octombrie
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va fi adus de o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la Biserica 'Sfântul Ilie' - Ghencea din București. Credincioșii se vor putea închina zilnic, între orele 8:00 și 22:00, atât la C
Alba: Întâlnire intereparhială a tinerilor greco-catolici, la Blaj, cu tema 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'
Tineri greco-catolici din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla sunt așteptați sâmbătă, la Blaj, la un eveniment care va avea ca temă 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, întâlnirea intereparhială a Tine
Un secol de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar - marcat printr-un simpozion internațional la București
Un secol de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar - marcat printr-un simpozion internațional la București
Reprezentanți ai Departamentului de Stat american - primiți de Patriarhul BOR; libertatea religioasă - pe agenda întrevederii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, joi, pe Riley Barnes, ambasador cu însărcinări Speciale pentru Libertatea Religioasă Internațională în cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii și secretar adjunct al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, discuțiile vizând sit
Galați: Pompierii și lucrătorii SMURD, sărbătoriți la Catedrala Arhiepiscopală; Arhiepiscopul Casian a oficiat slujba de Te-Deum
Pompierii și lucrătorii SMURD din Galați au fost sărbătoriți, marți, la Catedrala Arhiepiscopală, cu prilejul pomenirii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul spiritual al pompierilor români, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, oficiind o slujbă de Te-Deum, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
VIDEO Timiș/ÎPS Ioan, la hramul Catedralei: Dumnezeu le-a dat bănățenilor un mitropolit sfânt - Iosif de la Partoș
Mii de credincioși au participat, luni seara, la slujba de priveghi și la procesiunea cu sfintele moaște ale Ocrotitorului Banatului, Iosif cel Nou de la Partoș, cu prilejul celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timișoara, care are loc marți. Sărbătoarea este accentuată, în acest an, de împlinirea a 8
Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită luni, îl cheamă pe credincios la propria înălțare duhovnicească prin iubire smerită
Patriarhul Daniel: Sfânta Magdalena de la Mălainița, mărturisitoare neînfricată a Ortodoxiei
Patriarhul Daniel a evidențiat, duminică, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița (Serbia), ocrotitoare a românilor (vlahilor) și sârbilor, că această femeie credincioasă din popor a fost 'o mărturisitoare neînfricată a ortodoxiei' în perioada în care învățăturile








