Lectură publică din Întoarcerea huliganului, de Norman Manea, la Noaptea Literaturii Europene de la Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv participă la o nouă ediție a proiectului Noaptea Literaturii Europene (European Literature Night) organizat de clusterul EUNIC Israel pe 20 și 21 octombrie 2026, la Centrul Cultural Liebling Haus din Tel Aviv.
Desfășurată sub tema 'Elsewhere in Europe', ediția din acest an este curatoriată de scriitoarea și editoarea israeliană Sarai Shavit.
Literatura română este reprezentată printr-un fragment din volumul Întoarcerea huliganului, de Norman Manea, tradus în limba ebraică de Anita Peri Sela. Lectura va avea loc marți, 20 octombrie, de la ora 19:00, în interpretarea actorilor Alma Dishy și Alon Friedman, alături de texte literare din Italia, Lituania și Spania.
Ajuns la cea de-a cincea ediție, evenimentul promovează literatura europeană contemporană prin lecturi publice, întâlniri cu scriitori, momente muzicale și proiecții de film. Programul celor două seri cuprinde, de asemenea, o discuție despre provocările traducerii literare, cu participarea scriitoarelor Tehila Hakimi și Rita Kogan și a traducătorului Oded Wolkstein, o întâlnire cu scriitorul israelian Yishai Sarid, momente muzicale, un atelier de creație și proiecții de scurtmetraje semnate de tineri cineaști israelieni.
Organizat în cadrul clusterului EUNIC Israel, evenimentul reunește institute culturale și reprezentanțe diplomatice europene, oferind publicului israelian prilejul de a descoperi diversitatea literaturii europene contemporane prin intermediul traducerilor în limba ebraică.
Norman Manea, care a împlinit 90 de ani în 2026, este unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani, profesor de literatură europeană și 'writer in residence' la Bard College, New York. Plecat din România la vârsta de 50 de ani, după o experiență biografică marcată de deportarea în Transnistria în copilărie și de confruntarea ulterioară cu totalitarismul comunist, Norman Manea și-a asumat condiția exilului fără a se despărți de limba română. De la debutul din 1966 și până în 1986, când a plecat din țară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1979) și Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii și Educației Socialiste).
După 1986, Norman Manea a fost tradus în peste 30 de limbi, cărțile sale fiind elogios recenzate. Volumele publicate în SUA au figurat în selecția celor mai importante apariții editoriale din The New York Times. În 1992 a primit Bursa Guggenheim și Premiul MacArthur, în 1993 Biblioteca Națională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincției de 'Literary Lion' al bibliotecii, în 2002 i s-a atribuit Premiul internațional de literatură Nonino pentru 'Opera omnia' , iar în 2006, Premiul Medicis Etranger pentru Întoarcerea huliganului. În 2010 a primit distincția 'Commandeur dans l'Ordre des Arts et des Lettres' din partea guvernului francez, iar în 2011 a primit prestigiosul premiu literar Nelly Sachs și a fost ales membru de onoare al Royal Society of Literature.
În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Național pentru Literatură. În 2013, Uniunea Scriitorilor l a nominalizat pentru Premiul Nobel, iar în 2014, PEN ul românesc și edituri străine au reiterat propunerea. În 2016 a primit Marele Premiu pentru Literatură în limbile romanice al Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic. În același an a fost decorat cu Ordinul Național 'Steaua României' în grad de Mare Ofițer de către președintele României. (Radio România Cultural)
'(...) Sînt recunoscător și acestei încercări dureroase datorită căreia am putut parcurge în capitala dada a exilaților, în New York, vreme de trei decenii, noi tulburări și o altă înțelegere a efemerității, a înfrățirii și învrăjbirii între oameni. Nu este puțin lucru să poți compara ce poate face omul seamănului său în libertate, după ce ai scrutat isprăvile sale sub dictatură. Revin azi la locul meu primordial cu melancolia și modestia pribeagului încercat de traumă și supraviețuind prin tenacitate, copleșit de amplitudinea omenescului atît de prolific în noile sale amenințări și izbînzi de astăzi.' (Norman Manea, o viață - Editura POLIROM, 2016)
Biroul de Presă al ICR
Comunicat de presă - Institutul Cultural Român

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
Comunicat de presă - Deputat Verginia Vedinaș (S.O.S. România)
Comunicat de presă - Deputat Verginia Vedinaș (S.O.S. România)
Comunicat de presă - Deputat Elena Toader (S.O.S. România)
Comunicat de presă - Deputat Elena Toader (S.O.S. România)
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
Comunicat de presă - Muzeul 'Vasile Pârvan' Bârlad
Comunicat de presă - Muzeul 'Vasile Pârvan' Bârlad
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj
