Structura de comunicare din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca este abilitată să aducă la cunoștința publicului următoarele.

La data de 17.10.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a propus luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile față de un inculpatcercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, prev. de art.2191 alin.(12), (3) lit. a), b) C.pen., și viol săvârșit asupra unui minor, prev. de art. 2181 alin. (2), (4) lit. a), b) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.

Prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca din data de 17.10.2026 s-a dispus admiterea propunerii și, consecutiv, luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17.10.2026.

În esență, s-a reținut că, inculpatul, aflându-se într-o locuință improvizată (rulotă), situată pe o pășune din extravilanul localității Sânpaul, jud. Cluj, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, prin constrângere și profitând de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate, fiica sa în vârstă de 13 ani, determinată de vârsta acesteia, de situația medicală (retard intelectual), de relația de natură familială existentă între cei doi și de poziția de autoritate deținută în raport cu minora, precum și de incapacitatea acesteia de a exprima un consimțământ valabil, a supus-o unor multiple acte de natură sexuală.

Totodată, s-a reținut că, inculpatul, în noaptea de 7/8.10.2026, aflându-se pe un câmp din extravilanul localității Sânpaul, jud. Cluj, unde se deplasase împreună cu persoana vătămată pentru a sustrage cartofi, prin constrângere și profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia, determinată de vârsta de 13 ani, de situația medicală (retard intelectual), de relația de natură familială existentă ntre cei doi și de poziția de autoritate deținută în raport cu minora, precum și de incapacitatea acesteia de a exprima un consimțământ valabil, a supus-o pe persoana vătămată, fiica sa, unor acte de natură sexuală, constând în (inclusiv) întreținerea unui raport sexual, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.

La formularea propunerii, procurorul de caz a considerat că măsura solicitată nu constituie o măsură disproporționată, sens în care s-a reținut că gravitatea concretă a faptelor imputate rezultă, în primul rând, din împrejurarea că acestea au fost comise asupra propriei fiice, cu privire la care inculpatul avea obligația legală de protecție, educare și supraveghere, acesta profitând însă de relația de natură familială, de poziția de autoritate deținută în raport cu aceasta și de starea sa vădită de vulnerabilitate, determinată inclusiv de vârsta de numai 13 ani și de nivelul redus de dezvoltare intelectuală, pentru a o abuza sexual. Consecutiv, s-a mai reținut că educația precară a inculpatului, reflectată inclusiv în limbajul deosebit de vulgar, agresiv și degradant folosit în raport cu propria fiică, atunci când purta cu aceasta ori de față cu aceasta discuții din sfera sexualității, relevă o profundă desconsiderare a demnității și integrității sexuale a persoanei vătămate minore, precum și a limitelor firești care trebuie să caracterizeze relația dintre părinți și copii.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare concretă de pericol pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea excepțională a faptelor, vulnerabilitatea persoanei vătămate și, mai ales, împrejurarea că abuzurile au fost comise și facilitate chiar de persoana care avea obligația de a-i asigura protecția.

În cadrul dosarului, activitățile au fost realizate cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. Cluj-Napoca - Biroul de Investigații Criminale.

Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.