Primul ajutor, lecție importantă pentru elevii din Daia
Lecțiile de prim ajutor au continuat, astăzi, la Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Daia. Zeci de elevi de gimnaziu s-au arătat interesați de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, în diferite situații.
În cadrul întâlnirii, aceștia au aflat că indiferent de vârstă, trebuie să știe cum să reacționeze atunci când o persoană din apropierea lor se simte rău sau devine inconștientă, primul pas fiind chiar apelarea numărului unic de urgență 112.
Curioși și dornici să afle cât mai multe informații, copiii au adresat întrebări referitoare la cazurile în care este necesară efectuarea manevrelor de resuscitare, durata acestora și modul în care trebuie realizate.
Folosind un manechin, coordonatorul SMURD le-a arătat elevilor cum să execute corect manevrele de resuscitare, iar aceștia au avut posibilitatea de a le exersa, activitățile fiind interactive.
Totodată, în cadrul activității, cadrele didactice au primit broșura 'În siguranță în casa ta' și pliante din cadrul campaniei naționale 'Nu tremur la cutremur', materiale informative care oferă recomandări privind comportamentul corect în situații de urgență.
Pentru detalii, accesați:
Ghid în caz de obstrucție a căilor aeriene https://bit.ly/Obstructia_cailor_aeriene_la_copii
Ghid în caz de stop cardio-respirator: https://bit.ly/Stop_cardio_respirator
Ghid în caz de pierdere a cunoștinței: bit.ly/pierderea_cunoștinței
Ghid în caz de arsuri: bit.ly/Ghid_arsuri
Compartimentul Informare și Relații Publice
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - CONAF
De Vocație Antreprenoare ajunge la Piatra Neamț: ce transformă o afacere locală într-o companie de succes național? CONAF reunește pe 22 octombrie, la Teatrul Tineretului, antreprenori care au dezvoltat companii și branduri românești, pentru o dezbatere despre investiții, leaders
Comunicat de presă - Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului
Comunicat de presă - Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului
Comunicat de presă - Fundația Comunitară Sibiu
Comunicat de presă - Fundația Comunitară Sibiu
Comunicat de presă - Teatrul Tineretului Metropolis
Comunicat de presă - Teatrul Tineretului Metropolis
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Comunicat de presă - ARCUB
De la Festivalul de la Avignon la București: 'Israel & Mohamed' deschide programul de toamnă al Stagiunii Internaționale de Teatru 2026 ARCUB aduce la București, în cadrul Stagiunii Internaționale de Teatru 2026, spectacolul 'Israel & Mohamed', producție prezentată în premieră la
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
