PUSL a devenit PUCL. Președintele BPN al PUCL, eurodeputatul Maria Grapini, pune 'punctul pe i': 'Să nu uităm că unitatea derivă din asumare și implicare! Trebuie să spunem adevărul chiar dacă primim reacții negative!'
Începând de vineri, 9 octombrie, Partidul Umanist Social Liberal a devenit Partidul Umanist Conservator Liberal și funcționează, oficial, sub noua denumire, după aprobarea Tribunalului București.
În cadrul ședinței BPN a PUCL, președintele BPN, europarlamentarul Maria Grapini, a făcut apel la unitate, implicare, asumare pentru dezvoltarea PUCL, împreună cu cei care doresc o Românie integrată în UE dar cu apărarea valorilor naționale, conservarea tradițiilor, protejarea întreprinzătorilor de abuzurile statului și, nu în ultimul rând, grija pentru persoanele vulnerabile!
Potrivit Mariei Grapini, actuala formulă a Parlamentului nu poate rezolva problemele României.
De asemenea, liderul PUCL a susținut că elaborarea politicilor publice presupune experiență, specialiști și cunoașterea problemelor concrete ale cetățenilor.
Maria Grapini a mai spus, în intervenția sa, că fără oameni implicați care își asumă să își pună propriile resurse la bătaie, care să riște să deschidă firme, statul nu poate avea resurse la buget!
'În primul rând, ca să reușim, trebuie să fim uniți. Dar nu este suficient să fim uniți, trebuie să stabilim pentru ce să fim uniți. Și în democrație, să nu uităm, unitatea derivă din asumare și implicare. Cum ne asumăm? Să spunem adevărul chiar dacă primim reacții negative. Și poate cel mai dificil lucru, acum, este să le explici oamenilor de ce să își asume să intre în politică. Nu renunțăm la umanism, îmbinăm cele două cuvinte pe care le punem alături în sigla noastră, la care adăugăm simbolul balanței, pentru că vrem dreptate și justiție. De multe ori, se înțeleg greșit conceptele. 'Conservator' nu înseamnă că nu trebuie să fim în UE. 'Conservator' înseamnă că suntem o uniune de state, dar ne păstrăm tradițiile și valorile.
Și nu numai că le păstrăm, dar le și promovăm, pentru că istoria noastră trăiește prin aceste tradiții, simboluri și rugămintea mea este să înțelegem că trebuie să lucrăm împreună, ca o echipă. Trebuie să identificăm în fiecare județ și să aducem în fața problemele oamenilor pentru că oamenii asta așteaptă de la noi!', a precizat Maria Grapini.
'Am votat mai multe Rezoluții între care una pe care o consider fundamentală, aceea de a lupta împotriva abuzurilor statului asupra întreprinzătorilor!
O altă Rezoluție importantă a fost lansarea Platformei care să unească toate forțele conservatoare pentru a crea o alternativă la neo-marxiști, partide rupte de identitatea și valorile românești. Mulțumesc colegilor care au participat și au votat toate deciziile comune!', a conchis, la finalul ședinței, președintele BPN al PUCL.
De menționat faptul că Biroul Permanent Național al Partidului Umanist Conservator Liberal (PUCL) a adoptat vineri, 9 octombrie 2026, rezoluția privind necesitatea Platformei Conservator-Liberale, un proiect politic deschis tuturor forțelor politice și civice care împărtășesc valorile conservatoare și liberale.
Cele zece repere propuse pentru platformă sunt: economia de piață liberă, statul de drept, apartenența fermă la NATO și UE, protejarea familiei, promovarea identității naționale, a culturii și a tradițiilor, respectarea valorilor religioase, morale și etice, protejarea eficientă a categoriilor vulnerabile, depolitizarea administrației, garantarea libertății și demnității umane, inclusiv în raport cu inteligența artificială, precum și unitatea națională și coeziunea socială.
Comunicat de presă - europarlamentar Maria Grapini

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - IGPR
PERCHEZIȚII ȘI DOSARE PENALE, PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR ECONOMICE Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul a două săptămâni, 17 acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numel
Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Comunicat de presă - IGPR
14 PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC La data de 9 octombrie 2026, polițiștii Brigăzii de Combaterea Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate O
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Comunicat de presă - Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie
Comunicat de presă - Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
