Biroul pentru Imigrări al Județului Bistrița - Năsăud, în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița - Năsăud, va desfășura în data de 15.10.2026, ora 13.00, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița - Năsăud, din municipiul Bistrița, strada C. R. Vivu nr. 60-64, Etaj IV (sala de ședințe), activități de informare privind condițiile de muncă legală în România, precum și drepturile și obligațiile angajatorilor și lucrătorilor străini.

Activitatea de informare are ca scop principal comunicarea condițiilor în care pot fi prestate activități lucrative pe teritoriul național, oferind un cadru clar și accesibil tuturor celor interesați.

De asemenea, în cadrul acestei informări vor fi prezentate în detaliu drepturile și obligațiile ce le revin părților implicate, în calitate de angajatori sau angajați.

Ne dorim ca atât angajatorii, cât și lucrătorii străini să cunoască foarte bine regulile de pe piața muncii din România, iar lumea să știe la ce are dreptul, ce responsabilități are și cum se poate munci legal și fără probleme.

Biroul pentru Imigrări al Județului Bistrița - Năsăud