Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj emoționant, cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice:
'Persoanele vârstnice merită, înainte de toate, respect și admirație'
Susținătoare a drepturilor seniorilor României, europarlamentarul Maria Grapini a transmis un emoționant mesaj, cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice.
'Persoanele vârstnice merită, înainte de toate, respect și admirație. Experiența lor de viață este prețioasă, pildele lor trebuie luate în seamă. Înțelepciunea vârstei a treia este esențială pentru bunul mers al oricărei societăți. Istoria ne arată, zi de zi, că vârstnicii sunt o veritabilă comoară pentru această țară.
Este admirabil modul în care au supraviețuit vremurilor dificile și o fac în continuare, pentru că au inteligență, cumpătare și rezistență!
Se spune că 'Cine nu are bătrâni să-și cumpere!'. Sunt crescută la țară și îmi amintesc cât de mult respect exista pentru persoanele în vârstă. Din păcate, astăzi, persoanele în vârstă nu se bucură de respectul pe care îl merită! Le urez 'La mulți ani!', de Ziua internațională a persoanelor vârstnice, și îmi doresc ca atât autoritățile, cât și societatea civilă, să acorde mai mult respect și atenție celor care au ajuns la vârsta a treia. Fiecare zi este importantă pentru oricare dintre noi și ar trebui să-i facem pe cei mai în vârstă ca noi să zâmbească, să se bucure și să se simtă apreciați și respectați, mai mult decât oricând!
Lipsa de respect la care este supusă marea majoritate a persoanelor în vârstă trebuie să înceteze, guvernanții au obligația de a le asigura pensii rezonabile, pentru a avea acces la o viață confortabilă și fără grija zilei de mâine!', a precizat, în mesajul său, eurodeputatul Maria Grapini.
În calitatea sa de președintă fondatoare a Asociației Femeilor Antreprenor din România (AFAR), Maria Grapini s-a implicat total, inclusiv prin organizarea Balului Speranței sau a unor licitații online, în construcția Centrului 'Fecioara Maria', pentru persoanele în vârstă, din localitatea Giroc. Un demers plin de generozitate, prin care Maria Grapini arată, încă o dată, că respectul și compasiunea față de cei în vârstă sunt mai importante decât orice.
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie, încă din 1991.
Această dată a fost stabilită în 14 decembrie 1990, de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluției nr. 45/106, cu titlul 'Principiile Națiunilor Unite pentru persoanele în vârstă, destinate a le permite să trăiască mai bine'. Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiții de locuit și îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieții personale și profesionale, dreptul de a se exprima și de a participa la activități sociale după pensionare, precum și accesul la oportunități de învățare adecvate vârstei.
Potrivit ONU, la nivel mondial, populația de peste 60 de ani este estimată să ajungă la 1,4 miliarde, în 2030.
Comunicat de presă - Eurodeputat Maria Grapini

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța
Comunicat de presă - Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța
Comunicat de presă - Teatrul Stela Popescu
Comunicat de presă - Teatrul Stela Popescu
Comunicat de presă - Organizația Salvați Copiii România
Comunicat de presă - Organizația Salvați Copiii România
Comunicat de presă - Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
Comunicat de presă - Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
Comunicat de presă - Fundația Renașterea
Comunicat de presă - Fundația Renașterea
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră Română
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră Română
Comunicat de presă - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI București
Comunicat de presă - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI București
