Concursul Internațional George Enescu 2026: o ediție-record sub semnul excelenței

La aproape două săptămâni de la încheierea celei de-a XX-a ediții aniversare a Concursului Internațional George Enescu, desfășurată la București între 23 august și 19 septembrie 2026, sub tema 'În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence', bilanțul confirmă amploarea și relevanța sa internațională. Un număr-record de 819 tineri muzicieni din 58 de țări și teritorii s-au înscris la Concurs și la programul de masterclassuri, iar 150 de concurenți au fost selectați pentru a participa la cele trei secțiuni instrumentale: Violoncel, Vioară și Pian.

Nivelul excepțional al candidaților, prezența unor mari artiști, pedagogi, compozitori și dirijori internaționali în jurii și în programul artistic, precum și introducerea în premieră a formatului Play & Conduct au conturat o ediție care a depășit dimensiunea strict competițională, devenind și un spațiu de întâlnire, formare și dialog între generații.

Concursul Internațional George Enescu 2026 s-a deschis pe 23 august, la Ateneul Român, cu un concert susținut de Orchestra Națională Radio, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, avându-i ca soliști pe laureații ediției 2024 - violonista Mayumi Kanagawa, violoncelistul Yo Kitamura și pianistul Roman Lopatynskyi. Programul a inclus The Stone and the Ivy de Diego Santamaria, lucrare distinsă cu Premiul pentru Originalitate la ediția 2024, Brahmsodia - Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră op. 169 de Dan Dediu și Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13 de George Enescu.

La finalul celor trei secțiuni instrumentale, Samuel Niederhauser (28 de ani) a câștigat Premiul I la Violoncel, Jayden King, în vârstă de numai 11 ani, a câștigat Premiul I la Vioară, iar Jeongwoo Lee, în vârstă de 18 ani, a devenit câștigătorul Secțiunii Pian.

Samuel Niederhauser a obținut, de asemenea, Premiul Publicului și Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse, Waves of Gravel de Malika Kishino. La Vioară, Jayden King a primit, alături de Premiul I, Premiul Publicului și Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse, Still Life with Fallen Stone de Lembit Beecher.

Finala de Pian a evidențiat parcursul excepțional al lui Jeongwoo Lee care a obținut, pe lângă Premiul I, cinci premii speciale - Premiul 'Radu Lupu' pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de George Enescu, Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse, Hammers and Tongs de Karim Al-Zand, Premiul Publicului, Premiul 'Playing for Tomorrow', oferit de BRD - Groupe Societe Generale, și Premiul Ecole Cortot, care îi oferă posibilitatea de a susține un recital la Salle Cortot din Paris în stagiunea 2028-2029.

Premiul al II-lea al Secțiunii Violoncel i-a revenit lui Joshua Kováè (19 ani), iar Premiul al III-lea lui Sanghyeok Park (22 de ani). La Vioară, Francesco Papa (20 de ani) a obținut Premiul al II-lea, iar Eun Che Kim (28 de ani) Premiul al III-lea. La Pian, Premiul al II-lea a fost câștigat de Yiming Guo (24 de ani), iar Premiul al III-lea de Pin-Hong Lin (25 de ani).

Secțiunea Compoziție și-a desemnat, la rândul său, laureații ediției 2026. Jinhan Xiao (26 de ani) a câștigat Premiul pentru Muzică simfonică, pentru lucrarea Quadruple Blue: Four Odes to the Abyssal Seas, iar Adrien Sassier (29 de ani) a obținut Premiul pentru Muzică de cameră, pentru Les Ailes du Desespoir, precum și Premiul pentru Originalitate, pentru lucrarea RÃȘves en Fleur. Una dintre cele trei lucrări premiate va fi interpretată în deschiderea următoarei ediții a Concursului Internațional George Enescu, care va avea loc în 2028.
Cei 11 laureați ai Concursului Internațional George Enescu, ediția a XX-a, provin din SUA, Elveția, Coreea de Sud, Italia, Taiwan, China, Franța.

Nivelul ridicat al concurenților secțiunilor instrumentale s-a remarcat pe tot parcursul celor trei săptămâni de competiție, de la primele etape până la semifinale și finale. Dincolo de rezultatele individuale, ediția 2026 a adus în fața publicului o generație foarte tânără de muzicieni capabili să abordeze repertorii complexe, să răspundă unor formate de concurs noi și să susțină apariții de mare intensitate artistică pe scena Ateneului Român.

O contribuție esențială la prestigiul Concursului Enescu o au juriile internaționale, care reunesc mari artiști, profesori ai unor importante instituții de învățământ muzical și personalități care au contribuit, de-a lungul unor cariere prestigioase, la formarea noilor generații de muzicieni. În 2026, cele patru jurii au fost prezidate de pianista Lilya Zilberstein, violoncelistul Arto Noras, violonista Mihaela Martin și compozitorul și pianistul Zygmunt Krauze.

Prezența acestor personalități la București depășește rolul strict al evaluării. Pentru tinerii muzicieni, Concursul Enescu înseamnă și posibilitatea de a fi ascultați de artiști, pedagogi dar și de impresari, manageri și directori artistici ai unor importante orchestre și instituții muzicale internaționale, de a primi feedback și de a intra în contact cu profesioniști care le pot influența parcursul artistic dincolo de încheierea competiției. Întâlnirea dintre generații, între artiști aflați la început de drum și muzicieni care au construit cariere internaționale importante, rămâne unul dintre atributele fundamentale ale Concursului.

Ediția din 2026 a introdus, în premieră, un concert dedicat Secțiunii Compoziție, oferind creației contemporane un spațiu distinct în programul Concursului. Susținut la Ateneul Român de Orchestra Națională Radio, concertul a marcat totodată prima apariție în România a dirijoarei Marin Alsop. Publicul a ascultat Forward Into Light de Sarah Kirkland Snider, Urban Ocean de Steven Mackey și Clocks III de Doina Rotaru, iar compozitorul și pianistul polonez Zygmunt Krauze, președintele juriului Secțiunii Compoziție, a fost solistul propriului Concert pentru pian nr. 3 - Fragments of Memory.

Patru voci distincte ale creației contemporane mondiale, care au construit astfel un dialog între culturi, sensibilități și limbaje muzicale ale prezentului.

Concertele simfonice din cadrul Concursului au fost susținute de patru dintre cele mai importante ansambluri orchestrale românești: Orchestra Filarmonicii 'George Enescu', Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Orchestra Română de Tineret.

Finalele celor trei secțiuni instrumentale i-au adus la București pe dirijorii Case Scaglione, Harry Ogg și Daniela Candillari. Case Scaglione a condus Orchestra Națională Radio în Finala de Violoncel, Harry Ogg s-a aflat la pupitrul Orchestrei Filarmonicii 'George Enescu' pentru Finala de Vioară, iar Daniela Candillari a dirijat aceeași orchestră în Finala de Pian.

Formatul Play & Conduct a redefinit semifinalele secțiunilor Violoncel, Vioară și Pian, adăugând competiției o probă care a testat nu doar virtuozitatea solistică, ci și capacitatea concurenților de a conduce, asculta și construi muzical împreună cu orchestra. Cei șase semifinaliști ai fiecărei secțiuni au trecut, la Ateneul Român, prin două probe distincte: interpretarea unei lucrări de George Enescu și o apariție în calitate de soliști, conducând în același timp Orchestra de Cameră Radio. În această formulă, interpretarea individuală s-a întâlnit cu responsabilitatea unei viziuni de ansamblu, cu leadershipul artistic și cu relația directă cu orchestra. Pentru probele Play & Conduct, concurenții au lucrat alături de Orchestra de Cameră Radio și de concertmaeștrii invitați Bogdan Zvorișteanu, Deborah Nemțanu și Sebastian Câșleanu.

Formarea tinerilor muzicieni a ocupat un loc important în programul acestei ediții. Între 24 și 28 august, Concursul a găzduit masterclassuri de dirijat, compoziție și interpretare, transformând primele zile într-un spațiu de întâlnire și lucru între tineri muzicieni și artiști consacrați.

Cristian Măcelaru a susținut un amplu masterclass de dirijat, cu sesiuni de lucru și repetiții cu public la Sala Radio, la care s-a alăturat și dirijoarea Marin Alsop. În paralel, a lucrat cu tineri muzicieni de până la 25 de ani în cadrul masterclassului de interpretare, dedicat dezvoltării artistice și aprofundării repertoriului instrumental. Programul s-a încheiat pe 28 august cu un concert al Orchestrei Române de Tineret, dirijat de Cristian Măcelaru și de trei dintre tinerii dirijori selectați dintre participanții activi la masterclass: Benjamin Draper, Ana Spasovska și Valentina Paolucci.

Dimensiunea educațională și formativă a programului dedicat creației contemporane s-a concretizat prin întâlnirea tinerilor muzicieni cu Sarah Kirkland Snider, Steven Mackey și Zygmunt Krauze, care au lucrat cu participanții la masterclassul de compoziție, coordonat de Dan Dediu. Programul s-a încheiat cu o prezentare publică la Ateneul Român, în care Ansamblul Couleurs a interpretat lucrările celor trei compozitori selectați - Jason Kass, Oana Vardianu și Chloe Chan - sub conducerea tinerilor dirijori Xiao Geng, Petru Pane și Dorian Dimitrov, participanți activi la masterclassul de dirijat susținut de Cristian Măcelaru.

Masterclassul de compoziție a inclus și o masă rotundă care i-a reunit pe toți cei 11 membri ai juriului pentru un schimb de idei și perspective asupra compoziției, într-un dialog despre compoziție, notație muzicală, educație și discernământul în muzica contemporană.

Și la această ediție, Concursul Enescu a acordat o atenție specială dezvoltării personale a tinerilor muzicieni, în paralel cu formarea lor profesională și artistică. Sesiunile 'Mindful on Stage', susținute de dr. Angelica Postu, au fost dedicate bunăstării și rezilienței mentale a participanților, iar atelierele 'The Art of Presence', susținute de Valentina Băințan, au abordat comunicarea și prezența publică a artistului. Prin aceste inițiative, Concursul a conturat o perspectivă mai amplă asupra excelenței, în care performanța este însoțită de echilibru, încredere și autenticitate.

Dincolo de competiție, recitalurile ediției 2026 au transformat Concursul într-o întâlnire între generații și au fost primite cu un entuziasm deosebit de publicul Ateneului Român. Pe scenă au evoluat, între alții, Nelson Goerner, Nemanja Radulovic și Laure Favre-Kahn, Mihaela Martin, Valentin Răduțiu, Miguel da Silva și Enrico Pace, Claudio Bohirquez și Peter Nagy, Marie-Ange Nguci și Hyeonjeong Lee, precum și Alissa Margulis, Andrey Gugnin și Ștefan Cazacu.

Prezența pe aceeași scenă a unor mari muzicieni ai prezentului și a artiștilor care au trecut ei înșiși prin Concurs în edițiile precedente a reafirmat una dintre mizele esențiale ale proiectului: Concursul Enescu nu se încheie odată cu acordarea unui premiu, ci poate deveni un punct de plecare pentru o carieră internațională.
În 2026, Concursul Enescu și-a extins prezența și în afara Capitalei, prin recitaluri și evenimente desfășurate la Sibiu, Constanța, Reghin și Brăila. Programul a inclus recitaluri susținute la Sibiu de Nemanja Radulovic și Laure Favre-Kahn, Enrico Dindo și Monica Cattarossi, Valentin Șerban și Mihai Diaconescu, Daria Parkhomenko, Hyeonjeong Lee și Gabriel Gîțan, iar la Constanța, Raluca Știrbăț a susținut un recital și un masterclass. Mihaela Martin, președinta juriului Secțiunii Vioară, a deschis stagiunea Filarmonicii Lyra Cavadia din Brăila, sub egida Concursului Internațional George Enescu, unde a interpretat, sub bagheta dirijorului Mihnea Ignat, Concertul nr. 4 în re major pentru vioară și orchestră, K. 218 de Mozart.

Premiile în bani, a căror valoare totală a depășit 150.000 de euro, au fost completate în 2026 de premiile speciale și oportunități menite să transforme succesul obținut la București într-un pas concret în cariera laureaților. Recitaluri și concerte pe scenele celor mai importante Filarmonici din România, distincții dedicate interpretării muzicii lui George Enescu și a creației contemporane și premii care susțin dezvoltarea tinerilor muzicieni extind semnificația recompenselor financiare și creează continuitate după încheierea Concursului.

Premiul Ecole Cortot, acordat în 2026 pianistului Jeongwoo Lee, este un astfel de exemplu: distincția îi oferă laureatului posibilitatea de a susține un recital la Salle Cortot din Paris, în stagiunea 2028-2029. De asemenea, violoncelistul Samuel Niederhauser va susține un recital la Aula Golgi din Pavia, Italia, oferit de Teatrul Fraschini în stagiunea camerală dedicată câștigătorilor marilor concursuri internaționale. Premiul 'Radu Lupu', Premiul 'Ștefan și Valentin Gheorghiu', Premiul 'Constanța Erbiceanu', distincțiile 'Playing for Tomorrow', Premiile Publicului și premiile pentru cea mai bună interpretare a lucrărilor contemporane impuse sau a muzicii lui George Enescu configurează, împreună, un sistem de recunoaștere care transcende clasamentul final. În această perspectivă, premiul devine o formă de încredere acordată unui artist și, în unele cazuri, primul pas către o nouă apariție pe o scenă internațională.

Susținerea noilor generații de muzicieni este și una dintre mizele parteneriatelor construite în jurul Concursului Enescu. Prin susținerea Festivalului și a Concursului Internațional George Enescu, investim în excelență - nu doar în excelența artistică, ci și în educație, în tinerele talente și în consolidarea reputației internaționale a României, subliniază Erik Sagiyev, CEO Rompetrol - KMG International, partener principal al Festivalului și Concursului de 17 ani. Pentru BRD Groupe Societe Generale, care susține premiile 'Playing for Tomorrow', talentul are nevoie nu doar de recunoaștere, ci și de sprijin concret pentru a se dezvolta, afirmă Flavia Popa, Secretar General BRD Groupe Societe Generale, în timp ce Edit Tarcolea, Director General Toyota România, vorbește despre Concurs ca despre un eveniment care reflectă aceeași aspirație către excelență și aceeași pasiune pentru experiențe memorabile.

Dincolo de premiile, oportunitățile și parteneriatele care susțin concret parcursul tinerilor artiști, valoarea unui concurs se măsoară în timp, prin carierele pe care reușește să le influențeze.

Concursurile de măiestrie și virtuozitate artistică își câștigă valoarea în timp, prin oamenii care le dau viață, prin artiștii care participă și prin ecoul pe care îl au în România și în lume. Dar, mai ales, prin carierele pe care le pot influența și prin generațiile de muzicieni pe care le pot inspira.

Fiecare ediție adaugă ceva la poveste. Concursul Internațional George Enescu a fost, este și rămâne o investiție în artiști. În viitor. Cu gândul la 'Enescu 150', sper ca, privind în urmă, să vedem certitudinea speranțelor concurenților ediției desfășurate sub auspiciile 'Enescu 145'.

Demeter Andras Istvan, Ministrul Culturii

Ediția 2026 a Concursului Internațional George Enescu a beneficiat de o amplă acoperire TV, radio și digitală, în România și la nivel internațional. Televiziunea Română, broadcasterul oficial al Concursului, prin TVR Cultural și TVR 1, Radio România Muzical, co-producător al evenimentului, platforma internațională medici.tv și televiziunea Mezzo, alături de transmisiunile online de pe website-ul oficial festivalenescu.ro, au făcut posibilă urmărirea unor momente importante ale competiției și programului artistic de către publicul din România și din străinătate. O parte dintre evenimente au intrat, prin Radio România Muzical, și în circuitul internațional al European Broadcasting Union - EBU.

Dimensiunea internațională se reflectă și în audiența digitală. În perioada 23 august - 19 septembrie 2026, website-ul Concursului Internațional George Enescu a înregistrat peste 131.000 de utilizatori activi, dintre care aproximativ 38% din afara României. Platforma a fost accesată din peste 120 de țări și teritorii. După România, cei mai mulți utilizatori au provenit din Statele Unite ale Americii, Coreea de Sud, Germania, Italia, Franța, Elveția, Japonia și Regatul Unit, confirmând interesul internațional pentru Concurs și pentru programul artistic al ediției.
Profilul internațional al ediției, exprimat prin cei 819 tineri muzicieni înscriși din 58 de țări și teritorii, prin componența juriilor, artiștii și dirijorii invitați, s-a regăsit și în distribuția globală a publicului care a urmărit Concursul.

Un concurs internațional de acest nivel este definit deopotrivă de calitatea concurenților și de personalitățile cărora le încredințăm responsabilitatea de a-i asculta și evalua. Am avut la București artiști, impresari, manageri de orchestre și pedagogi extraordinari, cu experiențe și perspective diferite, iar dialogul dintre ei și această generație foarte tânără de muzicieni este una dintre marile valori ale Concursului. Nivelul concurenților a fost excepțional. Am întâlnit artiști foarte tineri care au venit la București nu doar cu o pregătire tehnică extraordinară, ci cu personalitate, curiozitate și dorința de a-și asuma muzical fiecare apariție. Am construit programul astfel încât Concursul să le ceară mai mult decât performanță instrumentală: să cânte Enescu, să intre în dialog cu muzica contemporană, să lucreze cu orchestra și, prin formatul Play & Conduct, să își asume inclusiv responsabilitatea unei viziuni de ansamblu. Feedbackul primit de la colegii mei - membri ai juriilor, dirijori și artiști invitați - ne-a confirmat calitatea excepțională a acestei generații. Cred că vom reîntâlni multe dintre numele ediției 2026 pe marile scene ale lumii.
Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu

La aproape două săptămâni după încheierea Concursului Enescu, putem privi această ediție nu doar prin cifrele-record pe care le-a înregistrat, ci mai ales prin ceea ce a reușit să construiască la București timp de aproape o lună. A fost o ediție complexă, cu un program foarte dens, cu sute de artiști, concurenți, membri ai juriilor și profesioniști implicați și cu o logistică pe măsura anvergurii sale internaționale. Faptul că toate aceste componente - competiția, concertele, masterclassurile, recitalurile, transmisiunile și noile formate - au funcționat împreună, la standardul pe care ni l-am propus, este rezultatul unei echipe extraordinare și al colaborării cu partenerii noștri, atât din mediul instituțional public, cât și din cel privat. Reacțiile pe care le-am primit după 19 septembrie, din partea artiștilor și a juraților, și mai ales din partea concurenților și a publicului, ne confirmă că ediția 2026 a fost una cu adevărat specială.

Cristina Uruc,
manager ARTEXIM și director executiv al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu

Ediția a XX-a a Concursului Internațional George Enescu a confirmat astfel o viziune mai amplă asupra rolului său: descoperirea excelenței, formarea unei noi generații de artiști și crearea unor contexte în care tinerii muzicieni pot întâlni mari personalități ale lumii muzicale, pot cânta alături de orchestre și dirijori importanți, pot fi ascultați de profesioniști care le pot influența parcursul și pot face pași concreți în dezvoltarea carierei lor.

La finalul ediției 2026, rămân întâlnirile, experiențele și oportunitățile care pot influența parcursul unui tânăr muzician, precum și o nouă generație de artiști pe care Concursul Enescu a adus-o în atenția lumii muzicale internaționale.

Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
Organizator: ARTEXIM
Co-organizator: FUNDAȚIA ART PRODUCTION
Official Broadcaster: Societatea Română de Televiziune prin TVR 1, TVR Info, TVR Cultural
Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Muzical, Primăria Municipiului București prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București
Parteneri principali: Rompetrol - KMG International, BRD - Groupe Societe Generale, BRD Asset Management, LEXUS

Parteneri: Purcari, One United Properties, L'Or, Mobexpert, Nazurro Aqua, Senia Music
Cu sprijinul: Flavours, Althaus, Sanador, Eventim, Paradigma Film, Chrominance, Atelier Interesart, SAS Team, Conan PR, InterContinental AtheneE Palace Bucharest by IHG, Ibis Styles

Parteneri instituționali: Universitatea Națională de Muzică București, Filarmonica George Enescu, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român, Institutul Italian de Cultură din București, Institutul Cervantes, Institutul Goethe, Forumul Austriac, Muzeul Național George Enescu, Archetarium, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, Colegiul Național de Muzică George Enescu, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Compania Națională Poșta Română, Romfilatelia, Facultatea de Istorie - Universitatea București, Compania Națională Aeroporturi București, Asociația Culturală Play, Asociația Artiștilor Lutieri din România, Filarmonica Lyra - George Cavadia Brăila, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța, Filarmonica Arad, Filarmonica Mihail Jora Bacău, Filarmonica de Stat Transilvania Cluj Napoca, Filarmonica Oltenia Craiova, Filarmonica Moldova Iași, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Pitești, Filarmonica Paul Constantinescu Ploiești, Filarmonica Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti Satu Mare, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Banatul Timișoara, Orchestra Națională de Cameră din Chișinău, Romanian Chamber Orchestra

Parteneri pentru incluziune: Fundația Cartea Călătoare, Asociația Climb Again, Fundația Farmecul Tăcerii, Asociația Kinetobebe, Fundația Motivation România, Fundația Special Olympics România
Partener juridic: Țuca Zbârcea & Asociații
Parteneri media principali: Antena 3 CNN, Europa FM, HotNews.ro
Parteneri media de tradiție: RFI România, Agerpres
Partener TV internațional: Mezzo
Partener streaming internațional: Medici.tv
Parteneri media: Ringier, Libertatea, ELLE, BIZ, ICON, Republica.ro, Urban.ro, Observator cultural, LiterNet.ro, Scena9, Școala9, Cultura la dubă, Vorbitorincii, IQads.ro, Buletin de București, b365.ro, Happ.ro, Leviathan.ro, ClubEconomic, spotmedia, Nine O'Clock
Ascultat de: Radio Guerrilla
Partener de monitorizare: mediaTRUST

Bianca Boitan-Rusu
Media Relations Coordinator
ARTEXIM - George Enescu International Festival & Competition
www.festivalenescu.ro | www.artexim.ro |
https://www.facebook.com/enescu.festival
Tel: +4021.317.80.81/83