URMÃRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARÃ DE POLIȚIȘTI

În perioada 28 - 29 septembrie 2026, Poliția Română a adus în țară 4 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.

La data de 28 septembrie 2026, polițiștii au adus în țară un bărbat, de 50 de ani, din Brăila, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Cehia, având emis de către Judecătoria Brăila, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 6 luni.

De asemenea, la data de 29 septembrie 2026, polițiștii au adus în țară un bărbat, de 26 de ani, din Bacău, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Bacău, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 4 luni.

La aceeași dată, Poliția Română a adus în țară un bărbat, de 23 de ani, din Hunedoara, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emise de către Tribunalul Hunedoara, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 4 luni.

Totodată, la aceeași dată, polițiștii au adus în țară un bărbat, de 43 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Tribunalul Iași, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani și 2 luni.

Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.