Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

În data de 25.09.2026 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului G.P. cu privire la săvârșirea infracțiunii de 'conducerea unui vehicul fără permis de conducere', faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, situația de fapt fiind, în esență, următoarea:

În data de 14.05.2026, ora 15:20, organele de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Târgu Secuiesc au oprit în comuna Ojdula, jud. Covasna, un autoturism marca Ford, de culoare roșu, condus de inculpatul G.P., care la observarea autospecialei de poliție a frânat brusc, a tras de volan dreapta și a oprit pe marginea carosabilului. Inculpatul s-a mutat de pe locul șoferului pe locul din dreapta față, unde se afla un minor, pe care a încercat să îl convingă să se mute pe locul șoferului și să declare că el a condus, dar nu a reușit, motiv pentru care s-a dat jos din autoturism și a fugit de la fața locului. Inculpatul s-a ascuns într-o zonă împădurită, unde a înnoptat, iar a doua zi a plecat în Germania, de unde s-a întors la jumătatea lunii septembrie.

Din cercetări a rezultat că la data faptei inculpatul se afla în autoturism cu alte 4 persoane, dintre care 3 minori, consumase alcool și a condus pe mai multe străzi din localitățile Brețcu, Mărtănuș, Lemnia, Lunga, Tinoasa și Ojdula, dar și în municipiul Târgu Secuiesc, jud. Covasna, fără a poseda permis de conducere.

Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat în mod succesiv pentru infracțiuni contra patrimoniului (inclusiv de furt în scop de folosință) și infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, executând mai multe pedepse în regim de detenție, fiind eliberat din penitenciar în data de 20.04.2026, la termen, săvârșind fapta în stare de recidivă postexecutorie.

În cursul zilei de 25.09.2026 polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Târgu Secuiesc, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, l-au reținut pe inculpatul G.P. pentru o perioadă de 24 de ore.

Tot în cursul zilei de 25.09.2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Secuiesc a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului G.P.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc