Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
Autoturism căutat de autoritățile din Marea Britanie, indisponibilizat de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Foeni, județul Timiș, au depistat la controlul de frontieră un cetățean român la volanul unui autoturism căutat de autoritățile din Marea Brianie.
În data de 21.08.2026, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean român în vârstă de 44 ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie.
Drept urmare, autoturismul în valoare de aproximativ 20.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul instituției, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.
Purtător de cuvânt
Comisar-șef de poliție
Nicola Petre-Ionuț
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Comunicat de presă - Infotrafic
Comunicat de presă - Poliția Română de Frontieră
Comunicat de presă - Poliția Română de Frontieră
Comunicat de presă - Consiliul Național al Audiovizualului
Ședința publică a CNA din 22.09.2026 Întrunit în ședința publică din data de 22.09.2026, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcțiile Monitorizare și Control ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a decis să sancționeze postul TELE EUROPA NOVA TM (Timișoara) cu amendă de 20.000 de lei pentru emisiunea 'În spa
