ICR susține filmul românesc prin continuarea parteneriatului cu TIFF
Institutul Cultural Român se numără și în acest an printre partenerii Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, care are loc la Cluj-Napoca în perioada 12 - 21 iunie 2026.
În cadrul ediției din acest an, ICR sprijină organizarea Zilelor Filmului Românesc (ZFR), una dintre secțiunile reprezentative ale festivalului, participând la realizarea acesteia în calitate de coorganizator.
Secțiunea Zilele Filmului Românesc, care se va desfășura în perioada 18-21 iunie 2026, va cuprinde 31 de producții locale - 11 lungmetraje (dintre care majoritatea debuturi în ficțiune) și 20 de scurtmetraje, care concurează pentru cele trei premii importante ale secțiunii: Cel mai bun lungmetraj, Cel mai bun debut și Cel mai bun scurtmetraj. Filmele de lungmetraj din competiția ZFR se vor afla și în atenția juriului FIPRESCI, iar cele de scurtmetraj au șansa de a primi recunoașterea juriului Signis.
În afara competiției, va fi prezentată o selecție consistentă de filme românești recente sau coproducții cu România, dintre care amintim: 'Sorella di Clausura', comedia romantico-absurdă regizată de Ivana Mladenovic, dar și cele mai noi filme ale lui Radu Jude - 'Dracula', scurtmetrajul 'Plan contraplan'și 'Jurnalul unei cameriste' acesta din urmă ajungând la Cluj direct de la Cannes.
De asemenea, publicul va putea urmări în premieră cele două filme de lungmetraj care ne-au reprezentat la Berlin: 'De capul nostru' (r. Tudor Cristian Jurgiu) și 'Atlasul universului' (r. Paul Negoescu), inclus cu o proiecție și în programul de filme pentru copii miniTIFF, dar și noua comedie a lui Tudor Giurgiu lansată la Rotterdam, '3 zile în septembrie', prezentată în deschiderea festivalului împreună cu un fragment work in progress din documentarul NADIA.
Programul ZFR e completat de drama experimentală cu nuanțe de thriller psihologic 'Piatră foarfecă hârtie' (r. Adrian Sitaru), premiată la Tallinn pentru cea mai bună regie, și spectaculosul documentar 'Delta sălbatică' (r. Dan Dinu), creat de aceeași echipă responsabilă și pentru hitul de box-office 'România sălbatică', precum și de aniversarea a 25 de ani de la premiera 'Marfa și banii' (r. Cristi Puiu), dar și de o retrospectivă completă Corneliu Porumboiu, unul dintre cineaștii români cel mai strâns legați de istoria festivalului. Dublu câștigător al Trofeului Transilvania, Porumboiu va fi recompensat în acest an cu Trofeul ediției aniversare TIFF.25 și va participa la un masterclass deschis atât publicului, cât și profesioniștilor din industrie.
'Implicarea ICR în secțiunea Zilele Filmului Românesc răspunde atât obiectivului nostru de promovare a unui conținut valoric înalt în fața unui public străin, cât și obiectivului de susținere a tinerei generații de cineaști români și de profesionalizare a acesteia, în scopul de a fi cât mai competitivă pe piața europeană. Parteneriatul dezvoltat începând cu 2010 între TIFF și ICR a contribuit în mod constant la amplificarea acestei vizibilități, inclusiv prin susținerea unor evenimente de anvergură precum Amadeus Live care a demonstrat capacitatea comună de a genera proiecte culturale cu impact major', a declarat Corina Încrosnatu, președintele Institutului Cultural Român.
TIFF.25 propune o selecție amplă de filme, invitați internaționali de prestigiu și o serie de evenimente speciale care celebrează atât cinematografia, cât și personalitățile culturale și sportive ale României.
Nadia Comăneci deschide oficial festivalul, în contextul sărbătoririi a 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii, obținută de 'Zeița de la Montreal' în 1976. Gala de deschidere prezintă și premiera națională a filmului '3 zile în septembrie', regizat de Tudor Giurgiu. Actrița italiană Ornella Muti este invitată specială și primește Premiul pentru Întreaga Activitate. Regizorul britanic Ben Wheatley și actorul Sam Riley sunt, de asemenea, prezenți la Cluj-Napoca, pentru a participa la proiecția thrillerului SF 'Bulk' (2025). Actorul irlandez Aidan Gillen, cunoscut din serialele 'Game of Thrones', 'The Wire' și 'Peaky Blinders', face parte din juriul competiției oficiale. Actrița Anda Onesa va primi Premiul de Excelență la Gala de închidere.
Locurile de desfășurare pentru ediția aniversară TIFF 2026, în cadrul căreia vor fi prezentate 172 de lungmetraje și 32 de scurtmetraje, includ o rețea extinsă de cinematografe, spații în aer liber și centre culturale din Cluj-Napoca și din împrejurimi. TIFF.25 este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Biroul de Presă al ICR
Comunicate 12-06-2026 09:00
Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 3 minute

Alte știri din categorie
Comunicate 12-06-2026 09:00
Comunicat de presă - Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale 'Cindrelul-Junii' Sibiu
Comunicat de presă - Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale 'Cindrelul-Junii' Sibiu
Comunicate 12-06-2026 09:00
Comunicat de presă - SC APA CTTA SA ALBA
Comunicat de presă - SC APA CTTA SA ALBA
Comunicate 12-06-2026 09:00
Comunicat de presă - Muzeul de Artă Brașov
Comunicat de presă - Muzeul de Artă Brașov
Comunicate 12-06-2026 09:00
Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Comunicate 12-06-2026 09:00
Comunicat de presă - Consiliul Județean Vrancea
Comunicat de presă - Consiliul Județean Vrancea
Comunicate 12-06-2026 09:00
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

