Forțele aeriene ucrainene au avertizat vineri populația că este foarte probabilă o nouă lansare a rachetei balistice rusești Oreșnik, care poate transporta submuniții, folosită până acum doar de trei ori, transmite dpa.
Anunțul făcut în media sociale precizează că racheta ar putea fi lansată în următoarele 24 de ore de la poligonul de testare Kapustin Yar din regiunea Astrahan din sudul Rusiei.
Alarmele aeriene trebuie luate în serios, insistă militarii ucraineni.
Ultima oară, o astfel de alertă a fost emisă cu puțin înainte de miezul nopții de joi și a durat doar 14 minute, dar rușii nu au lansat nicio rachetă.
Potrivit unor informații concordante din Rusia și Ucraina, din 2024 până acum rușii au desfășurat rachete Oreșnik de trei ori. Au fost lovite obiective din Dnipro, din regiunea Lvov din vest și din Bila Țerkva, în apropiere de Kiev, dar rachetele nu au avut ogive active.
Oreșnik are o rază de acțiune estimată de 6000 de km și viteze de câteva ori mai mari decât cea a sunetului; poate transporta încărcături nucleare, care ar ajunge din Rusia în vestul Europei în doar câteva minute.
Ucraina nu dispune încă de mijloace de interceptare a rachetelor respective. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruştei)
#Ucraina își avertizează populația că este iminent un nou atac rusesc cu racheta balistică Oreșnik
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Bisericile catolice din țările G7 fac apel la 'construirea de punți pentru pace, dreptate și demnitate'
Bisericile catolice din țările G7 fac apel la 'construirea de punți pentru pace, dreptate și demnitate'
Noi acuzații de fraudă fiscală împotriva fostului premier spaniol Zapatero, anchetat și pentru trafic de influență
Noi acuzații de fraudă fiscală împotriva fostului premier spaniol Zapatero, anchetat și pentru trafic de influență
Polonia afirmă că va fi exceptată de la obligația de a prelua migranți prevăzută în pactul UE privind migrația
Polonia afirmă că va fi exceptată de la obligația de a prelua migranți prevăzută în pactul UE privind migrația
Noile reguli de azil ale UE, mai stricte, stârnesc reacții mixte
Noile reguli de azil ale UE, mai stricte, stârnesc reacții mixte
Alegeri parlamentare în Armenia: Opoziția solicită renumărarea voturilor
Alegeri parlamentare în Armenia: Opoziția solicită renumărarea voturilor
Slovenia elimină controalele la frontierele cu Ungaria și Croația, la cererea Comisiei Europene
Slovenia elimină controalele la frontierele cu Ungaria și Croația, la cererea Comisiei Europene
SUA250/Trump sărbătorește împlinirea a 80 de ani cu o competiție MMA, debutul celebrărilor a 250 de ani de la Declarația de Independență
SUA250/Trump sărbătorește împlinirea a 80 de ani cu o competiție MMA, debutul celebrărilor a 250 de ani de la Declarația de Independență
Vladimir Putin face apel la unitate și patriotism, ca valori supreme cu ocazia Zilei Rusiei
Vladimir Putin face apel la unitate și patriotism, ca valori supreme cu ocazia Zilei Rusiei



