NOCA extinde expoziția 'Tears That Laugh, Laughs That Cry' printr-o proiecție specială de filme la Palatul Vulturul Negru

Pe măsură ce Tears That Laugh, Laughs That Cry / Lacrimi care râd, râsete care plâng se apropie de final, NOCA invită publicul la un eveniment care extinde dialogul propus de expoziție dincolo de spațiul galeriei. Duminică, 14 iunie 2026, în spațiul iconic al fostului cinematograf din Palatul Vulturul Negru, va avea loc o proiecție specială care reunește trei lucrări video semnate Biroul de Cercetări Melodramatice, Christian Jankowski și Diego Marcon.

Proiecția pornește de la una dintre întrebările centrale ale expoziției: ce se întâmplă atunci când râsul și plânsul sunt privite nu ca simple reacții emoționale, ci ca forme culturale, coduri sociale și mecanisme de reprezentare?

Evenimentul oferă publicului ocazia de a descoperi o altă dimensiune a unor practici artistice deja prezente la NOCA. Dacă Biroul de Cercetări Melodramatice participă în expoziție prin lucrarea dedicată plânsului în spațiul public, iar Christian Jankowski prin lucrarea Castle, proiecția aduce în atenție modul în care cei doi artiști folosesc filmul pentru a investiga convențiile emoției și ale spectacolului.

Programul include pelicula Above the Weather (2015), un road movie realizat de Biroul de Cercetări Melodramatice în peisajul industrial al României contemporane, Crying for the March of Humanity (2012), în care Christian Jankowski reconstruiește un episod întreg al unei telenovele mexicane înlocuind dialogul cu plâns, și La Gola de Diego Marcon, o lucrare care transformă schimbul de scrisori dintre două personaje într-o meditație stranie asupra plăcerii, excesului și degradării.

Reunite într-un singur program, cele trei filme propun perspective diferite asupra melodramei, asupra felului în care emoțiile sunt puse în scenă și asupra modului în care imaginile contribuie la construirea experienței colective.

Programul este realizat cu sprijinul Institutului Italian de Cultură București și va fi proiectat integral de trei ori pe parcursul zilei, la orele 11:00, 15:00 și 17:00.

Fiecare proiecție include toate cele trei filme și are o durată totală de aproximativ 60 de minute. Biletele pot fi achiziționate de la NOCA (strada Independenței 20), la prețul de 15 lei.

Considerat cel mai emblematic monument Art Nouveau din Oradea și unul dintre reperele arhitecturale majore ale Transilvaniei, Palatul Vulturul Negru a fost conceput încă de la inaugurarea sa, în 1908, ca un spațiu dedicat întâlnirilor cultural-urbane. De-a lungul timpului, clădirea a găzduit săli de spectacole, hotel, cafenele, restaurante, ateliere și cinematografe, devenind unul dintre centrele culturale ale orașului, fiind momentan în conservare până la securizarea unei finanțări cu scopul reabilitării. Proiecția din 14 iunie reprezintă astfel atât o extensie a expoziției Tears That Laugh, Laughs That Cry, cât și o ocazie de a reactiva, chiar și pentru o zi, memoria cinematografică a acestui loc. Fostul cinematograf 'Libertatea', închis la începutul anilor 2000 și inaccesibil publicului de atunci, va putea fi redescoperit în cadrul acestui eveniment special.

Tears That Laugh, Laughs That Cry poate fi vizitată la NOCA până pe 21 iunie 2026. Curatoriată de Cristina Vasilescu și Suzana Vasilescu, expoziția reunește 21 de artiști internaționali și urmărește felul în care râsul și plânsul circulă între spațiul intim și cel public, între experiența personală și imaginarul colectiv. În cele aproape două luni de la deschidere, expoziția a atras peste 4000 de vizitatori, devenind unul dintre cele mai vizitate proiecte prezentate până acum la NOCA.

NOCA

New Oradea Contemporary Art
Str. Independenței 20, Oradea
www.noca.art