Au început reînscrierile la creșe: Dosarul se depune fizic, la sediul fiecăreia
Din această dimineață au început reînscrierile la cele cinci creșe din Sectorul 1. Părinții ai căror copii frecventează deja una dintre acestea trebuie să depună dosarele până la 30 iunie 2026.
Pot face reînscrierea părinții sau reprezentanții legali cu domiciliul ori viza de reședință valabilă în Sectorul 1. Copilul nu trebuie să împlinească 3 ani până la 1 septembrie 2026. Cererile se depun fizic, la centrul pe care îl frecventează copilul în prezent. Atenție! Părinții care nu respectă termenul de depunere a dosarului pierd locul.
Dosarul trebuie să conțină următoarele:
- actele de identitate ale părinților sau reprezentanților legali,
- certificatul de naștere al copilului și dovada domiciliului în Sectorul 1,
- părinții care au cărți de identitate electronice trebuie să adauge Certificatul privind domiciliul înregistrat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (disponibil gratuit pe hub.mai.gov.ro).
Cele cinci creșe, adresele și numerele de contact
- Centrul Româno-Danez de Educație Integrată Rodacie, Bd. Mareșal Al. Averescu nr. 17, tel. 021 222 11 31
- Centrul de zi de tip creșă Sf. Andrei, Str. Cosmești nr. 15, tel. 021 220 40 66
- Centrul de zi de tip creșă Jiului, Str. Pajurei nr. 2C, tel. 021 667 45 85
- Centrul de zi de tip creșă Sf. Nicolae, Str. Dobrogeanu Gherea nr. 74, tel. 021 233 04 66
- Centrul de zi de tip creșă Vrancei, Str. Vrancei nr. 9A, tel. 021 667 57 64
Înscrierile noi se fac doar online, între 1 și 7 iulie
Părinții care solicită un loc pentru prima dată depun cererea în perioada 1-7 iulie 2026, pe platforma cresa.dgaspc-sectorul1.ro. Numărul locurilor disponibile se publică în a doua jumătate a lunii iunie. Repartizarea se face pe baza unui punctaj. La punctaje egale, departajarea se face după data și ora înregistrării cererii. Procedura completă și lista detaliată a documentelor sunt publicate pe site-ul DGASPC Sector 1 și pot fi consultate AICI: https://www.dgaspc-sectorul1.ro/copii/inscriere-la-centrele-de-zi-de-tip-cresa/
Comunicate 25-05-2026 09:00
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Comunicate 25-05-2026 09:00
Comunicat de presă - Deputat Simona-Elena Macovei Ilie (S.O.S. România)
Comunicat de presă - Deputat Simona-Elena Macovei Ilie (S.O.S. România)
Comunicate 25-05-2026 09:00
Comunicat de presă - Fundația Cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu
Comunicat de presă - Fundația Cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu
Comunicate 25-05-2026 09:00
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră iași
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră iași
Comunicate 25-05-2026 09:00
Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
Comunicate 25-05-2026 09:00
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Comunicate 25-05-2026 09:00
Comunicat de presă - Partida Romilor Pro-Europa
Comunicat de presă - Partida Romilor Pro-Europa
Comunicate 25-05-2026 09:00
Comunicat de presă - Direcția Națională Anticorupție
Comunicat de presă - Direcția Națională Anticorupție

