Conștientizare și Ziua Porților Deschise la Adăpostul de Câini din Câmpu Frumos
Activitatea Adăpostului de Câini din Câmpu Frumos, administrat de Urban Locato, are o dublă direcție: își dorește să asigure un adăpost temporar și adopția câinilor, desfășurând în același timp o activitate continuă de conștientizare.
Deși scopul principal ar fi ca adăpostul să fie complet gol, din păcate, realitatea este departe de acest obiectiv: în prezent 110 câini adulți își așteaptă stăpânii. În ultima lună echipa a capturat 23 de câini, iar 29 și-au găsit un nou cămin. Din adăpost se transportă câini și în străinătate cu scopul adopției, în prezent peste 10 câini își așteaptă viitorii stăpâni în țări din Europa de Vest.
Pe 10 octombrie (sâmbătă) adăpostul își deschide din nou porțile pentru toți cei interesați. În cadrul vizitei, nu doar că există posibilitatea de a adopta, dar se pot plimba și câinii, deoarece locuitorii adăpostului au o nevoie uriașă de contact uman, mângâieri și joacă.
Pe lângă câinii adulți, pot fi adoptați și pui: în total 15 cățeluși își așteaptă noua familie. Aceștia vor putea pleca, bineînțeles, doar după efectuarea vaccinurilor obligatorii. Toate animalele date spre adopție din adăpost sunt sterilizate, deparazitate, microcipate și vaccinate.
Adăpostul de Câini din Câmpu Frumos este deschis instituțiilor de învățământ și în cadrul programelor Săptămâna Verde și Școala Altfel. Angajații adăpostului primesc cu drag grupuri de elevi și clase întregi: de exemplu, zilele trecute, elevii clasei a X-a de la Liceul Teoretic 'Nagy Mozes' din Târgu Secuiesc, de științe ale naturii, au vizitat adăpostul.
Această vizită face parte integrantă din activitatea de conștientizare și educare a adăpostului: tinerii pot vedea la fața locului, în practică, bazele deținerii responsabile a animalelor de companie, realitatea situației câinilor fără stăpân, precum și rolul esențial al sterilizării și microcipării. Organizatorii sunt convinși că experiența întâlnirilor directe va sădi pe termen lung responsabilitatea în rândul viitoarei generații.
Cei interesați sunt așteptați în continuare, iar programările pentru vizite se pot face la numărul de telefon 0732717185 - bineînțeles, această activitate este gratuită.
Urban Locato
Comunicat de presă - Urban Locato Sfântu Gheorghe

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
