Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a subliniat miercuri că orice reducere a bugetului Uniunii Europene pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE și de țările sale membre, eurodeputații evidențiind în același timp importanța resurselor proprii pentru bugetul comunitar.
Într-o dezbatere referitoare la viitorul buget multianual al UE, coraportorul Siegfried Mureșan (grupul Partidului Popular European) a insistat că orice reducere de buget ce slăbește Europa nu va putea fi o bază de negociere și a spus că Parlamentul European nu va aproba un buget care slăbește Europa.
''Comisia Europeană a venit cu o propunere de 1,5% din produsul național brut la nivel european. Acum Comisia vrea același buget, dar cu mai multe lucruri de rezolvat, iar Consiliul vrea să reducă bugetul și mai mult. Orice reducere de buget care slăbește Europa nu va putea fi o bază de negociere. Pe plan național, bugetele naționale au crescut cu 78% în ultimii șapte ani, dar bugetul UE nu a sporit deloc. E nevoie de mai multe resurse proprii și e momentul ca și în Consiliu să se ajungă la un punct de vedere comun'', a declarat Mureșan.
În intervenția sa, colega sa de grup politic Danuse Nerudova a insistat că UE are nevoie de un buget multianual solid, care să răspundă tuturor provocărilor întâmpinate atât de Europa în ansamblul său, cât și de cetățenii săi.
Coraportoarea PE în acest dosar, Carla Tavarez (grupul S&D), s-a pronunțat pentru resurse care să răspundă nevoilor UE și pentru un sistem de resurse proprii care să ușureze contribuțiile naționale ale statelor membre. Potrivit eurodeputatei portugheze, un accent special ar trebui acordat climei, energiei și securității sociale ca priorități ale UE în următorii ani.
''Consiliul spune clar că Europa nu poate să facă mai mult cu mai puțin. Președinția irlandeză a Consiliului UE va prezenta în curând o propunere revizuită. Înțelegem compromisul, dar asta nu se poate face pe spatele agriculturii, al coeziunii, al investițiilor sociale. Securitatea trebuie să primească mai mulți bani. Socialiștii europeni doresc mai mulți bani investiți în oameni și pentru asta este nevoie de mai multe resurse proprii. De aceea, propunem o taxă pe jocurile de noroc online ilegale care generează miliarde de euro ce ar putea merge către educație'', a afirmat eurodeputatul Victor Negrescu (grupul S&D).
Din partea grupului 'Patrioți pentru Europa', Julien Sanchez a denunțat ceea ce a numit ironic ''cadrul financiar ambițios pentru o Europă puternică'' și a acuzat că în ultimele decenii bugetul UE a fost elaborat în mod iresponsabil.
''Banii pentru rambursarea programului NextGeneration EU sunt practic aruncați la gunoi. Linia noastră roșie este politica agricolă comună, pe care în viitorul buget o faceți să dispară și o puneți la un loc cu alte politici'', a spus Sanchez.
Din același grup politic, eurodeputata ungară Eniko Gyori s-a pronunțat pentru respingerea oricărei propuneri de reducere a bugetului UE pentru 2028-2034.
''Nu trebuie să vorbim doar despre sumele de care va avea nevoie UE, ci și despre priorități. Nimeni nu vorbește despre faptul că în UE energia este cea mai scumpă din lume. UE introduce noi taxe, nivelul de viață al cetățenilor europeni scade, iar extremiștii prosperă. Nimeni în UE nu este contra cheltuielilor, dar nimeni nu verifică cum se cheltuiesc banii'', a declarat eurodeputatul Bogdan Rzonca, din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.
Eurodeputata Fabienne Keller, din grupul Renew, a cerut Consiliului ''să includă un buget realist, cu resurse proprii adecvate, pe măsura provocărilor cu care ne vom confrunta'', în condițiile în care cetățenii UE ''cer mai multă Europă''.
Reprezentant al grupului Verzilor, Rasmus Nordqvist a ținut să accentueze că ''Europa are nevoie de un buget european, nu de 27 de bugete naționale individuale''. ''Trebuie să investim în inovare, în acțiuni climatice, în biodiversitate și mediu, dar pentru asta trebuie să colaborăm atât cu Consiliul, cât și aici, între noi, grupurile politice proeuropene'', a spus el.
Potrivit eurodeputatului Joao Oliveira, din grupul Stângii, bugetul UE propus pentru 2028-2034 nu răspunde problemelor cetățenilor, nu garantează dezvoltarea și doar accentuează inegalitățile. ''Discuțiile despre resurselor proprii vor spori inegalitățile între țările membre'', a afirmat Oliveira.
''Nu vom continua să mai plătim nota de plată a tuturor europenilor. Europa trebuie să le lase națiunilor suverane deciziile asupra bugetului. Acest buget ar trebui scăzut cu cel puțin 30%, mai ales cel pentru administrație. UE nu ar trebui să se mai îndatoreze'', a declarat eurodeputatul german Siegbert Droese, reprezentant al grupului Europa Națiunilor Suverane.
Din partea președinției semestriale a Consiliului UE, ministrul irlandez al afacerilor europene Thomas Byrne a promis că instituția pe care o reprezintă va face ''toate eforturile pentru a se ajunge la un acord'' cu privire la viitorul buget multianual al Uniunii. El și-a exprimat speranța că liderii țărilor membre vor ajunge la un numitor comun până la finalul anului.
''Obiectivul nostru este un buget puternic și echilibrat, care să acționeze pe toate prioritățile, în beneficiul cetățenilor UE'', a spus el.
Comisarul european pentru bugete, Piotr Serafin, a apărat propunerea făcută de Comisia Europeană, argumentând că bugetul propus ''reflectă provocările cu care se confruntă Uniunea, mai ales apărarea, securitatea și competitivitatea''.
''Bugetul propus de noi este unul modern, ne-am axat pe provocările pe care statele membre nu le pot gestiona singure. Unele țări tratează bugetul UE ca pe un bilanț fiscal, dar aceasta este o abordare complet greșită. Cred că UE a devenit o adevărată ancoră a stabilității, iar pentru cetățenii noștri avem nevoie de un acord oportun, pentru a menține stabilitatea și predictibilitatea'', a accentuat reprezentantul executivului UE.
În poziția sa privind bugetul UE pentru 2028-2034, adoptată în aprilie, Parlamentul European a cerut o creștere de aproximativ 10% față de propunerea din iulie 2025 a Comisiei Europene, pentru a sprijini priorități esențiale precum apărarea și securitatea, competitivitatea și politicile de coeziune și agricultură.
Eurodeputații au propus, de asemenea, noi surse de venituri pentru bugetul comun, pentru a reduce presiunea asupra contribuțiilor guvernului UE, între care o taxă pe serviciile digitale, o taxă pe jocurile de noroc online, o extindere a mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră și o taxă pe câștigurile de capital din criptoactive.
Proiectul privind poziția de negociere a Consiliului UE în timpul președinției cipriote a propus o reducere de 2% în comparație cu propunerea Comisiei. Pentru adoptarea viitorului buget multianual al UE este necesară aprobarea Parlamentului European, cu majoritatea absolută a eurodeputaților. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Orice reducere a bugetului pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE, atrag atenția eurodeputații

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

