Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va deplasa în Islanda săptămâna viitoare, precum și în Grecia și Portugalia, consolidând ofensiva Statelor Unite în Arctica după acordul privind Groenlanda, a indicat joi Departamentul de Stat, notează AFP.
La Reykjavik, el se va întâlni cu oficiali 'pentru a discuta despre cooperarea în domeniile economiei și securități', potrivit unui comunicat.
Această deplasare are loc la câteva zile după acordul de securitate privind Groenlanda semnat săptămâna trecută la New York care a pus capăt unei saga ce a înveninat relațiile cu Uniunea Europeană.
În cadrul acestui acord, Washingtonul intenționează să instaleze acolo două noi baze militare, ancorând și mai mult teritoriul autonom danez în orbita Statelor Unite după amenințările cu anexarea ale președintelui Donald Trump.
Odată cu creșterea tensiunilor în Arctica, Islanda a redobândit o importanță strategică de prim-plan, însă insula, lipsită de armată, continuă să se bazeze în mare măsură pe Statele Unite pentru a-și asigura securitatea, precum și pe NATO.
La începutul lunii septembrie, președintele american a declanșat o nouă polemică cu o 'hartă' care acoperea cu steagul Statelor Unite toată America de Nord, Mexicul, Caraibe, Groenlanda și Islanda.
Islanda a reacționat prin convocarea ambasadorului american la Reykjavik 'pentru a-i transmite clar că această imagine era total inadecvată'.
Deplasarea lui Rubio are loc, de asemenea, după un referendum la sfârșitul lunii august, în care islandezii au respins cu 52,8% voturi contra 47,2% reluarea negocierilor de aderare a insulei la Uniunea Europeană, înghețate din 2013.
Ultima vizită a unui secretar de stat american în Islanda datează din 2021.
Marco Rubio se va deplasa apoi la Atena pentru a participa la un 'dialog strategic' referitor în special la securitatea regională și energetică. Ultima etapă: o scurtă escală la Lisabona. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)


