Atacantul Dennis Man a declarat, vineri seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 1-2, în Liga Națiunilor, că meciul pierdut la Solna ar trebui să le dea de gândit 'tricolorilor', care trebuie să analizeze prestația și să fie pregătiți pentru următoarea partidă, cu Bosnia-Herțegovina.
'A fost o partidă grea, așa cred că s-a văzut și în afara terenului. Am încercat să ne facem jocul, să creăm probleme, dar, din păcate, în această seară am reușit destul de puțin. Cu siguranță se poate mai mult la fiecare meci. Mă bucur că am marcat, dar dezamăgirea este mare pentru că nu am reușit să facem ceea ce ne-am propus înaintea meciului', a declarat Dennis Man la Antena 1.
'Acest meci ar trebui să ne dea de gândit și să analizăm foarte bine. Avem șansa să jucăm din nou cu ei, dar până atunci, în două zile, ne așteaptă un nou meci și trebuie să fim pregătiți', a adăugat internaționalul român.
Man a regretat faptul că România va juca următoarea partidă cu Bosnia-Herțegovina fără spectatori și le-a mulțumit suporterilor care au fost alături de echipă la Solna: 'Păcat că jucăm cu stadionul gol cu Bosnia, dar avem nevoie de puncte și trebuie să dăm maximum. Le mulțumim suporterilor că au fost alături de noi și în această seară. Ne doream să le oferim o victorie în această seară, dar, din păcate, nu am reușit. Ei sunt mereu aici și le mulțumim pe această cale' .
Întrebat despre situația sa la echipa de club, Man a precizat că nu trece printr-o perioadă foarte bună la PSV: 'Este o perioadă mai nasoală la echipa de club. Mă antrenez în fiecare zi și, când va fi cazul, voi fi pregătit.'
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, pe Strawberry Arena din Solna, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
Vedetele Alexander Isak (20) și Viktor Gyokeres (43) au marcat golurile scandinavilor, în timp ce pentru România a înscris Dennis Man (29).
Selecționata României va mai juca trei partide în Liga Națiunilor în această fereastră internațională, cu Bosnia-Herțegovina pe 28 septembrie (Arena Națională, fără spectatori), cu Polonia pe 2 octombrie (Stadion Narodowy - Varșovia) și din nou cu Suedia pe 5 octombrie (Arena Națională).
AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


