Japonia a reușit să pună capăt unei supremații de 32 de ani a Chinei în tenisul de masă la la Jocurile Asiatice, după ce niponii s-au impus cu 3-2 în finala probei masculine pe echipe, vineri, la Aichi-Nagoya, transmite AFP.
Din 1994, China a câștigat toate edițiile la aceste Jocuri continentale, până când Sora Matsushima l-a întrecut pe Ruibo Wen în meciul decisiv al finalei de vineri.
''Faptul că i-am învins este dovada că ne-a lipsit până acum încrederea'', a declarat jucătorul japonez Tomokazu Harimoto.
''Sunt mulțumit de meci, dar nu a fost nimic neobișnuit în felul în care am jucat, nici uimitor că am câștigat. Pur și simplu am reușit să găsim ceea ce ne-a lipsit, încrederea'', a mai spus el.
Japonia a aliniat doi jucători din top 5 mondial, Matsushima (3) și Harimoto (5), în timp de China a contat pe liderul mondial Chuqin Wang, Shidong Lin (8) și Ruibo Wen (15).
''China obișnuia să se bazeze pe șase sau șapte jucători foarte puternici și din acest motiv a dominat 10-20 de ani. Acum, cu doi dintre noi în top 5, Matsushima și cu mine putem obține astfel de victorii'', a subliniat Harimoto, care a adus egalarea la 2-2, după 3-0 cu Wang, care anterior l-a dominat pe Matsushima.
''Am avut unele dificultăți mentale. Poarte ne-am panicat un pic încercând să fim mai buni și ne-am grăbit la anumite lovituri'', a comentat, la rândul său, numărul unu mondial, Chuqin Wang.
În schimb, China a câștigat clar finala feminină cu Japonia (3-0). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Jocurile Asiatice: Japonia a pus capăt supremației chineze în tenis de masă după 32 de ani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

