Bursa de Valori București (BVB) se afla pe creștere, vineri, la o oră de la debutul tranzacțiilor, cu un rulaj de 16,74 milioane de lei (3,17 milioane de euro).
Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,99%, iar indicele BET-Plus, care reflectă evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la BVB, consemna un avans de 0,94%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,91%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiții, BET-BK, a urcat cu 0,86%.
Indicele BET-FI, al SIF-urilor, era în creștere cu 0,45%, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic și al utilităților, consemna un avans de 1,10%.
De asemenea, indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piața AeRO, s-a apreciat cu 0,27%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creșteri ale acțiunilor erau înregistrate de Fondul Deschis de Investiții Globinvest Energy&Financials ETF, cu 4,39%, Șantierul Naval Orșova, cu 3,20%, și Prebet, cu 2,86%.
Pe de altă parte, în scădere se aflau acțiunile Patria Bank, cu 4,29%, Novere Capital, cu 3,94%, și Christian '76 Tour, cu 3,37%. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Bursa de la București se afla pe creștere, vineri, după o oră de la debutul tranzacțiilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

