Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a îndemnat luni statele membre ale UE să mențină politica de sancțiuni împotriva Rusiei, în timp ce continuă discuțiile privind posibilitatea de a ridica o parte dintre acestea în cazul a doi oligarhi ruși, notează AFP.

Sancțiunile împotriva Rusiei rămân 'inima' politicii europene de exercitare a presiunii asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a declarat Kaja Kallas în cursul unei conferințe de presă la New York în marja Adunării Generale a ONU.

'Unele state membre au cerut ca anumite persoane să fie retrase de pe listă, iar din acest motiv discuțiile sunt în curs de desfășurare în acest moment', a subliniat ea, exprimându-și speranța că acestea se vor încheia în curând. 'Avem clar nevoie de stabilitate, mai exact ca sancțiunile să rămână în vigoare pentru mai mult timp. De aceea lucrăm, de asemenea, la un nou pachet de sancțiuni', a adăugat ea.

UE nu a reușit să confirme luni seară un acord de principiu pentru ridicarea sancțiunilor împotriva a doi oligarhi ruși - o cerință a Franței și a Luxemburgului -, iar discuțiile vor continua marți dimineață, indicaseră anterior diplomați de la Bruxelles.

Acordul de principiu, găsit luni după-amiază, trebuie să fie confirmat definitiv de cele 27 de state pentru a prelungi regimul de sancțiuni europene ce vizează aproape 3.000 de persoane și entități acuzate că sprijină efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei.

Totuși, o țară - Letonia, conform unei surse diplomatice - s-a opus, blocând din nou orice acord. Deciziile UE în materie de sancțiuni se adoptă cu unanimitatea celor 27 de state membre.

Franța cere retragerea oligarhului ruso-uzbec Alișer Usmanov de pe această listă de sancțiuni, spre nemulțumirea multor altor țări din UE și a Ucrainei care au denunțat un precedent periculos și un semnal negativ transmis Moscovei.

Urmând exemplul Franței, Luxemburgul a cerut la rândul său retragerea omului de afaceri rus Mihail Fridman de pe această listă.

Kaja Kallas a subliniat că discuțiile vizează reînnoirea 'celui mai vast regim de sancțiuni' al UE împotriva Moscovei.

'Obiectivul nostru este să le finalizăm în curând și, sperăm, să prelungim rapid sancțiunile', a adăugat ea.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a alarmat săptămâna trecută din cauza acestei situații, afirmând că 'în mod cert nu este momentul pentru ridicarea sancțiunilor', pentru 'a-i salva pe oligarhii ruși de sancțiuni' și pentru 'a face cadouri Rusiei'.

Acest regim de sancțiuni împotriva Moscovei trebuie reînnoit la fiecare șase luni, iar termenul-limită, deja amânat o dată, a fost stabilit pentru miercuri la ora 00:00 (marți, ora 22:00 GMT). În lipsa unui acord până la acel moment, toate sancțiunile vor fi ridicate. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)