O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
Din cercetările efectuate până în prezent și în urma administrării probatoriului, polițiștii au stabilit că patru bărbați, cu vârste cuprinse între 34 și 57 de ani, sunt suspectați că, în mod repetat, ar fi săvârșit fapte de natură penală în legătură cu pescuitul și comercializarea resurselor acvatice vii.
'În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 374 de kilograme de pește din diferite specii, suma de 5.500 de euro, suma de 22.000 de lei, 4 telefoane mobile, precum și un aparat confecționat artizanal, susceptibil a fi fost folosit pentru pescuit prin curentare', arată sursa citată.
Polițiștii au stabilit că în perioada mai 2026 - 21 septembrie 2026, bărbatul în vârstă de 34 de ani ar fi comercializat, fără documente de proveniență, aproximativ 1.000 de kilograme pește. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Caraș-Severin.
Totodată, polițiștii au pus în executare 25 de mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul poliției în vederea audierii și continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, pentru săvârșirea, în formă continuată, a unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 176/2024 și de Codul penal, constând, între altele, în distrugerea resurselor acvatice vii, pescuit electric, deținerea aparatelor și dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, menționează IPJ Caraș-Severin.
Pe lista infracțiunilor mai sunt înscrise cele de pescuit cu materiale explozive, pescuit cu substanțe toxice sau narcotice, folosirea armelor de foc în scopul omorârii peștilor ori a altor viețuitoare acvatice, dar comercializarea fără documente de proveniență a peștelui și a altor produse derivate.
Totodată, ancheta vizează pescuitul reproducătorilor în perioada de prohibiție, precum și infracțiuni legate de pescuitul, deținerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă. AGERPRES / (AS - redactor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

