Armata Statelor Unite a stabilit discret un coridor maritim în Strâmtoarea Ormuz pentru a facilita transportul a milioane de barili de petrol pe zi către piețele internaționale, într-o operațiune care este în desfășurare de câteva săptămâni, potrivit unei relatări în exclusivitate, publicată miercuri de Axios, informează joi EFE.

Potrivit publicației citate, între 15 și 20 de petroliere intră și ies din strâmtoare în fiecare noapte printr-un canal situat la sud, în apropierea coastei Omanului, ceea ce permite în prezent transportul a aproximativ 10 milioane de barili pe zi, adică circa jumătate din volumul de dinainte de război.

În unele zile recente, cantitatea ar fi ajuns la între 15 și 20 de milioane de barili.

Operațiunea americanilor nu se limitează la escortarea navelor încărcate cu țiței. Conform Axios, Forțele Armate ajută, de asemenea, petrolierele goale să traverseze strâmtoarea din Marea Arabiei, să intre în Golful Persic, să încarce petrol în porturile din țările din regiune și, ulterior, să se întoarcă pe aceeași rută în larg.

Axios menționează că detaliile complete ale acestei operațiuni nu au fost publicate anterior.

Operațiunea este coordonată de un grup operativ cu sediul la Fort Bragg, în Carolina de Nord, care lucrează cu partenerii din Golf pentru a compila zilnic liste cu navele care urmează să tranziteze strâmtoarea.

Navele sunt grupate în ferestre de timp separate pentru manevrele de intrare și ieșire și navighează pe canalul meridional urmând instrucțiunile armatei americane, în timp ce avioane de vânătoare ale Forțelor Aeriene le protejează de potențiale atacuri iraniene.

Potrivit oficialilor citați de Axios, operațiunea a fost posibilă după o campanie militară de două săptămâni a Comandamentului Central al SUA, care a afectat grav sistemele radar și de supraveghere maritimă iraniene.

Iranul menține capacități limitate de urmărire în zonă folosind unele radare reconstruite și ambarcațiuni rapide ale Gărzii Revoluționare, astfel încât atacurile sale cu drone și rachete de croazieră vizează uneori rutele de navigație.

De altfel, Statele Unite au dat asigurări că au doborât opt drone iraniene și două rachete de croazieră numai în această săptămână.

În paralel, în ultimele zile președintele american Donald Trump și-a intensificat retorica cu privire la Strâmtoarea Ormuz, sugerând chiar că Statele Unite ar putea-o include în teritoriul american după înfrângerea Iranului.

Trump a afirmat că Washingtonul are acum 'control total' asupra căii navigabile strategice și că nicio navă nu trece prin Strâmtoarea Ormuz fără autorizația SUA.

Strâmtoarea, situată între Iran și Oman, este una dintre principalele rute mondiale pentru transportul petrolului și gazelor și a devenit un punct central important în conflictul în curs dintre Washington și Teheran.

Declarațiile lui Trump au venit și după ce perioada de 60 de zile convenită de ambele țări pentru menținerea unui armistițiu permanent a expirat la 17 august, pe fondul unui impas în negocieri. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)