Iranul a 'condamnat cu fermitate' în noaptea de duminică spre luni atacurile americane asupra teritoriului său și a reproșat Washingtonului că a 'redus la zero toate eforturile din ultimele luni' care vizau restabilirea păcii în regiune, transmite AFP.
Teheranul a mai acuzat Statele Unite că au 'încălcat în mod deschis aproape toți termenii' memorandumului de înțelegere încheiat în iunie și că au provocat 'revenirea insecurității' în Strâmtoarea Ormuz, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.
'Regimul american a provocat, de asemenea, revenirea insecurității în Strâmtoarea Ormuz și perturbarea transportului maritim comercial internațional prin amestecul deschis în procesul prin care Iranul punea în aplicare măsurile necesare în Strâmtoarea Ormuz', a mai afirmat ministerul.
Confruntările dintre Statele Unite și Iran au reînceput pe 7 iulie, deși cele două țări semnaseră pe 17 iunie un memorandum de înțelegere ce viza oprirea războiului din Orientul Mijlociu, declanșat pe 28 februarie de bombardamente israeliano-americane asupra Republicii Islamice.
Acest memorandum de înțelegere prevedea redeschiderea Strâmtorii Ormuz, prin care tranzitează de obicei o cincime din țițeiul mondial și a cărei închidere de către Iran la începutul războiului a provocat o explozie a prețurilor petrolului. Iranul a anunțat duminică seară că închide din nou strâmtoarea până la noi ordine.
Teheranul autorizează un singur coridor de navigație, de-a lungul coastelor sale, și exclude orice revenire la situația de dinaintea războiului, când circulația în strâmtoare era liberă și gratuită. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Simona Aruştei)
Iranul afirmă că atacurile americane au 'redus la zero' eforturile diplomatice din ultimele luni

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

