Thibaut Courtois, portarul selecționatei Belgiei și al echipei Real Madrid, a afirmat că Spania poate învinge orice echipă, inclusiv pe cea a Franței, pe care o va înfrunta în semifinalele Cupei Mondiale 2026, explicând totodată motivul pentru care a fost nevoit să părăsească terenul în repriza a doua a meciului cu La Roja, disputat vineri la Los Angeles.
'Spania este o echipă care poate învinge Franța și pe oricine altcineva. Au dovedit-o. Am făcut un meci bun împotriva lor, le-am dat mai mult de furcă decât credeau oameni și suntem mândri de asta', a explicat Courtois în zona mixtă, după înfrângerea Belgiei în fața campioanei europene en titre (scor 1-2).
'Spania poate câștiga Cupa Mondială. Au mult entuziasm, o echipă grozavă, iar câștigătoarea acestei semifinale va fi campioană', a adăugat goalkeeper-ul belgian, care a părăsit terenul în minutul 71 din cauza unei accidentări musculare.
'Nu mai puteam face degajări lungi. Am simțit ceva în partea din spate a coapsei, dar am reușit să fac câteva parade și totul părea în regulă. Am vrut să continui, dar antrenorul voia pe teren doar jucători la 100%, iar eu accept asta. În poartă, nu m-a deranjat să fac parade, ci doar să joc mingi lungi', a explicat Courtois.
Înlocuit la scorul de 1-1, Courtois a urmărit de pe bancă cum înlocuitorul său, Senne Lammens, a făcut o eroare fatală, nereușind să rețină un șut de la distanță expediat de Pau Cubarsi. Acest lucru i-a permis lui Mikel Merino să trimită în poartă mingea respinsă în față de Lammens, în minutul 88, asigurând victoria la limită a Spaniei.
'L-am îmbrățișat pe Senne, nu am putut face mai mult. Pentru un portar, este un sentiment teribil. Este un portar mare, se va întoarce mai puternic', a spus Courtois despre omul care se așteaptă să-i succeadă la echipa națională a Belgiei
'Nu mai am niciun sfat să-i dau, este foarte puternic, are o personalitate puternică. După o scurtă pauză își va reveni și va avea un sezon grozav cu Manchester United, nu am nicio îndoială'', a adăugat portarul lui Real Madrid.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)
Fotbal - CM 2026: Spania poate câștiga Cupa Mondială, crede Thibaut Courtois

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

