Președintele libanez Joseph Aoun și-a exprimat luni hotărârea de a consolida autoritatea statului prin desfășurarea armatei libaneze în sud, unde mișcarea pro-iraniană Hezbollah dispune de o prezență puternică, relatează AFP.

Președintele libanez, care l-a primit la Beirut pe amiralul Brad Cooper, șeful Comandamentului american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), a reafirmat 'hotărârea statului libanez de a-și extinde autoritatea, prin forțele sale armate', până la granița cu Israelul.

Cei doi oficiali au discutat despre pregătirile pentru implementarea acordului-cadru dintre Liban și Israel, mediat de SUA.

Armata israeliană a ocupat o parte din sudul Libanului în timpul conflictului cu Hezbollah început pe 2 martie, când organizația proiraniană șiită a deschis focul asupra Israelului în semn de solidaritate cu Teheranul, după ce Iranul fusese ținta loviturilor aeriene israeliano-americane.

Teheranul insistă asupra unei încetări a focului în Liban ca parte a acordului provizoriu cu Washingtonul, în timp ce Statele Unite au sprijinit ideea unor discuții separate între guvernele libanez și israelian, la care Beirutul a participat în pofida obiecțiilor exprimate de Hezbollah.

Israelienii au salutat acordul semnat vineri de ambasadorii Libanului și Israelului la Washington, premierul Benjamin Netanyahu afirmând că acordul le permite forțelor israeliene să continue să ocupe sudul Libanului dacă Hezbollah nu se dezarmează.

Acordul are în vedere preluarea de către armata libaneză a controlului asupra teritoriului în așteptarea dezarmării verificate a grupărilor nonstatale - o aluzie la Hezbollah - afirmând că în acest fel se va permite armatei israeliene ''să se redesfășoare gradual'' în afara Libanului. De asemenea, este avută în vedere asumarea responsabilității armatei libaneze în ''zonele pilot''.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)