Fotbalistul ecuadorian Piero Hincapie a finalizat transferul său la Arsenal Londra pentru 34,5 milioane de lire sterline (45,4 milioane de dolari), în timp ce campioana din Premier League se pregătește pentru apărarea titlului, scrie DPA.
Hincapie, prezent cu naționala Ecuadorului la Cupa Mondială 2026, a ajuns în vara anului trecut la Arsenal, împrumutat de la clubul german Bayer Leverkusen.
Fundașul în vârstă de 24 de ani a jucat în 39 de meciuri în toate competițiile, 'tunarii' câștigând primul lor titlu în Premier League după 22 de ani și ajungând în finala Ligii Campionilor.
Transferul definitiv al lui Hincapie pe Emirates Stadium era așteptat să fie o formalitate, Arsenal confirmând joi că a activat clauza care îi permite jucătorului să rămână. Potrivit presei, el este legat de 'tunari' până în 2031.
El devine prima achiziție a clubului în această vară, după ce Arsenal a cheltuit peste 250 de milioane de lire sterline pe șapte jucători anul trecut.
Hincapie a jucat în ambele meciuri ale Ecuadorului de la Cupa Mondială de până acum - o înfrângere cu 0-1 în fața Cote d'Ivoire, urmată de o remiză fără goluri împotriva Curacao - și urmează să fie din nou în acțiune joi, când sud-americanii vor înfrunta Germania, în încercarea lor de a ajunge în fazele eliminatorii.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Ecuadorianul Piero Hincapie este definitiv jucătorul lui Arsenal

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

