Statele europene s-au marginalizat singure și nu participă la negocierile dintre Iran și SUA din cauza lipsei capacității lor de a lua propriile decizii, a estimat Teheranul marți, potrivit agenției EFE.
'Europenii, prin comportamentul lor din ultimul an sau ultimii doi ani, s-au marginalizat singuri', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, la o conferință de presă.
Acesta a reamintit reimpunerea sancțiunilor internaționale împotriva Republicii Islamice anul trecut la inițiativa Franței, Regatului Unit și Germaniei, și a estimat că europenii 'nu au arătat nici voință, nici capacitate de decizie proprie'.
'Europa, dacă dorește să joace un rol în afacerile internaționale, trebuie să-și schimbe abordarea și să decidă să acționeze în mod independent și responsabil. Cu plângeri și reproșuri constante poziția Europei nu se va îmbunătăți', a atenționat oficialul iranian.
Acesta a evidențiat cazul Franței, care a transmis săptămâna trecută că va interveni în decizia de a fi ridicate sau nu sancțiunile impuse Teheranului în cadrul ONU. 'Nu cred că aceste abordări și comportamente sunt demne de o țară precum Franța', a spus purtătorul de cuvânt al MAE iranian.
Franța, Regatul Unit, Germania și UE au jucat un rol cheie în acordul nuclear din 2015, din care președintele american Donald Trump a retras SUA în 2018, dar sunt acum excluse de la negocierile dintre Teheran și Washington. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Europenii s-au marginalizat singuri în negocierile asupra dosarului nuclear iranian, consideră Teheranul

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

