Austria a fost 'curajoasă' și ar fi putut neutraliza Argentina, dar s-a confruntat cu Lionel Messi, un jucător care 'nu are nevoie de multe șanse pentru a decide rezultatul unui meci', a observat antrenorul lor, Ralf Rangnick, după înfrângerea de luni cu 2-0 de la Cupa Mondială din 2026.

'Cred că, pentru perioade lungi de timp, am jucat exact așa cum am planificat. Curajoși, dedicați jocului, cu și fără minge. Am avut mult mai multă posesie decât probabil au anticipat majoritatea oamenilor', a rezumat el în conferința de presă de după meci.

Austria a controlat în mare măsură jocul și chiar a redus influența lui Messi în a doua repriză, 'cu excepția ultimelor cinci minute', când căpitanul 'Albiceleste' a marcat al doilea său gol al zilei, al 18-lea la Cupa Mondială, un record.

'Este Lionel Messi. Nu are nevoie de multe șanse pentru a decide rezultatul unui meci', a comentat Rangnick. 'Când cineva, la 39 de ani (va împlini 39 de ani miercuri), marchează două goluri și acum are cinci în două meciuri, face toată diferența'.

'Știam deja înainte că Lionel Messi este cel mai bun jucător care a trăit vreodată. Și a arătat-o din nou astăzi', a adăugat antrenorul, deși a fost deranjat de modul în care echipa a primit golul final, la două minute după ce își crease o ocazie clară.

'În final, meciul s-ar fi putut termina 1-0 sau 1-1 dacă Patrick Wimmer ar fi trimis mingea cu capul spre poartă și ar fi marcat pe final. Al doilea gol a fost evitabil, este frustrant, dar per total sunt mulțumit de performanța jucătorilor mei', a conchis selecționerul austriac.

Selecționata Argentinei, condusă de Lionel Messi, s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins Austria cu scorul de 2-0 (1-0), luni, pe Dallas Stadium, în Grupa J a turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada.

Messi, care continuă să scrie istorie și să doboare recorduri, a marcat ambele goluri ale meciului (38, 90+5), ratând și un penalty.

Argentina este virtuala câștigătoare a grupei și va juca ultimul meci contra Iordaniei, pe 28 iunie, când Austria va înfrunta Algeria.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)