Ministrul german al apărării Boris Pistorius i-a imputat duminică președintelui american Donald Trump responsabilitatea pentru închiderea strâmtorii Ormuz anunțată de Iran, demnitarul german cerând redeschiderea acestei căi navigabile esențiale, transmite France Presse.

''În definitiv, cel care a forțat dopul în gâtul strâmtorii Ormuz este Trump, nu noi, dar noi avem interesul ca dopul să fie scos'', a declarat Pistorius într-un interviu pentru postul public de televiziune german ARD.

Strâmtoarea Ormuz, cale de tranzit crucială pentru livrările de petrol și gaz mondiale, a fost blocată în timpul ostilităților ce au debutat pe 28 februarie prin atacurile americano-israeliene contra Iranului.

Teheranul acceptase să redeschidă strâmtoarea în cadrul unui acord preliminar semnat de Donald Trump și omologul său iranian Masud Pezeshkian și traficul maritim a început să fie reluat.

Dar sâmbătă, Iranul a anunțat că va închide din nou această cale navigabilă din cauza atacurilor israeliene în sudul Libanului.

''Deschiderea strâmtorii Ormuz, sau mai degrabă posibilitatea de a o tranzita în deplină securitate, este în interesul Europei, în interesul aprovizionării noastre energetice și al relansării noastre economice'', a declarat Boris Pistorius.

Acesta a adăugat că orice acord vizând redeschiderea strâmtorii ar necesita sprijinul Iranului și al Omanului. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)