Administrația locală din municipiul Focșani a adoptat, marți, câteva măsuri pentru reducerea consumului de energie la nivelul orașului, una dintre acestea vizând diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi.
''Primarul Cristi Valentin Misăilă a convocat astăzi, 4 august 2026, Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) pentru a stabili câteva măsuri de reducere a consumului de energie electrică la nivelul Municipiului Focșani. Aceste măsuri speciale au fost adoptate în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și pentru a optimiza consumul de energie electrică. Principala măsură adoptată în ședința CLSU Focșani se referă la diminuarea, începând cu data de 04.08.2026, cu 50% a intensității luminoase a sistemului de iluminat public modernizat în fiecare zi începând cu orele 23.00, în zonele din Municipiul Focșani dotate cu corpuri de iluminat care utilizează tehnologia led, mai precis un număr de 159 de străzi'', se menționează într-un comunicat transmis de Primăria Focșani.
Totodată, s-a stabilit adaptarea dispozitivului de ordine și siguranță publică prin includerea în itinerariul de patrulare al Poliției Municipiului Focșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și al Direcției Poliția Locală a zonelor unde se reduce intensitatea luminoasă a sistemului de iluminat public.
Alte măsuri au fost deja implementate de către societățile din subordinea Consiliului Local Focșani. Astfel, societatea Transport Public Focșani realizează încărcarea autobuzelor electrice doar până la ora 19:00, respectiv după ora 23:00, iar pentru consumul spațiilor aparținând societății este folosită energia electrică produsă de panourile fotovoltaice.
De asemenea, pentru a crește cantitatea de energie produsă, societatea locală ENTEL pornește de marți seara și al doilea motor în cogenerare de energie electrică, fiind livrați în plus aproximativ 5,2 MWh.
''Primarul Cristi valentin Misăilă face un apel către marii consumatori dar și către cetățenii Municipiului Focșani ca, în măsura posibilităților, să facem tot posibilul pentru a reduce consumul de energie electrică, mai ales în orele de vârf, pentru a reduce presiunea pe sistemul național energetic'', se mai afirmă în comunicatul menționat. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Vrancea: Măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie adoptate de administrația municipiului Focșani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,
Prahova: Echipamente la prețuri duble și plăți la carburant peste valoarea acordului-cadru, la operatorul regional de apă (raport)
Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova, societate cu capital integral de stat, a achiziționat echipamente la prețuri aproape duble sau de 2,4 ori mai mari decât prețurile practicate pe piața liberă și a plătit mai mult de 2 milioane de lei peste valoarea acordului-cadru de furnizare de carburant pe bază de carduri, arată datele din raportul de c
Tulcea: Tergiversarea unor investiții în rețeaua de apă afectează alte proiecte europene
Doar 14 din cele 21 de unități administrativ-teritoriale din județul Tulcea deservite de operatorul regional de servicii de apă și apă uzată, Aquaserv SA, vor beneficia de investiții prin proiectul de modernizare și extindere a rețelelor de utilități semnat în luna iunie a acestui an de operator cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Vaslui: A fost aprobată o nouă organigramă a CJ; 23 de persoane urmează să fie angajate în istituție
Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, vineri, organigrama și statul de funcții al personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean (CJ), în perioada următoare instituția putând să angajeze un număr suplimentar de 23 de persoane. O parte dintre consilieri au subliniat că deși noile angajări se î
Prahova: Risc de explozie și poluare la Poiana Câmpina în urma unui foraj executat pe o proprietate privată
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova s-a întrunit, vineri, în ședință extraordinară în contextul unei potențiale situații de criză, cu risc de explozie și poluare cu hidrocarburi, în localitatea Poiana Câmpina. Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Prahova, situația de criză a fost
Brașov: Tarife majorate pentru parcări în tot orașul și diferențiate pe zile în zona zero
Primăria Brașov a anunțat, vineri, că vrea să introducă tarife majorate pentru parcări, diferențiate pe zile lucrătoare și de weekend în anumite zone cu trafic intens, precum centrul istoric sau zona Gării. Conform proiectului noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată din mu
Cseke Attila: Aproximativ 5.000 de investiții PNRR, peste ținta asumată de România
Aproximativ 5.000 de investiții derulate prin Ministerul Dezvoltării în cadrul PNRR au fost finalizate, numărul acestora depășind ținta asumată de România, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Cseke Attila. Potrivit acestuia, cele 4.976 de investiții însumează peste 20 de miliarde de lei și contribuie la îndeplinirea obiectivelor PNR
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.









