Municipalitatea brașoveană va finanța lucrările de renovare exterioară a imobilului în care va fi mutată Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în timp ce amenajarea interioară a clădirii va fi realizată de Fundația Metropolis, în cadrul 'unui exemplu de colaborare între administrația locală și partenerii implicați', a declarat, miercuri, primarul Brașovului, George Scripcaru.

Conform acestuia, în prezent se lucrează la Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), iar după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, vor începe lucrările.

Acestea vizează reabilitarea fațadelor, acoperișului, curții interioare și a tuturor elementelor de infrastructură necesare pentru modernizarea completă a imobilului, iar fondurile necesare sunt prevăzute în bugetul de investiții al municipiului pentru anul 2026.

'Acest proiect reprezintă un exemplu de colaborare între administrația publică și partenerii implicați. După discuțiile pe care le-am avut cu doamna doctor Cristina Vecerdi (director medical al SCJU Brașov - n.r.) și domnul doctor Dan Grigorescu, managerul spitalului, am considerat că Brașovul este locul potrivit pentru implementarea acestui proiect, unul de care orașul are nevoie și care va aduce beneficii importante comunității. Suntem într-o etapă favorabilă a pregătirii investiției și sunt convins că, în perioada următoare, acest spațiu va fi complet transformat, devenind un loc modern și adaptat nevoilor celor cărora li se adresează', a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, conform unui comunicat remis miercuri.

Fundația Metropolis a demarat marți lucrările de amenajare internă, cu o finanțare de peste 700.000 de euro, obținută din donații.

Banii sunt suficienți însă doar pentru renovarea și dotarea spațiilor de la parter, care includ saloane pentru pacienți, cabinete medicale, zona farmaciei și spațiile destinate tratamentului, proiectul de amenajare interioară a întregii clădiri fiind estimat de reprezentanții fundației la 1,5 milioane de euro. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea)