Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, a informat că furtuna de duminică după-amiază a produs pagube în sectorul său, fiind un bilanț de cel puțin 25 de arbori doborâți de vânt, nefiind înregistrate însă victime.
'Vremea extremă a produs pagube în Sectorul 2. Până la această oră, avem un bilanț de 25 de arbori doborâți de vânt, mulți dintre ei căzuți pe carosabil. Nu au fost înregistrate victime. Echipele Primăriei Sectorului 2 sunt în teren și intervin pentru degajarea arborilor căzuți și readucerea zonelor afectate la condiții de siguranță. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru mobilizarea rapidă', a transmis primarul Hopincă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Totodată, el a menționat că pentru persoanele care au suferit pagube materiale în urma acestor incidente produse de furtună a fost decisă prelungirea termenului de depunere a cererilor de despăgubire.
'Pentru cei care au avut de suferit în urma furtunii, am decis prelungirea termenului de depunere a cererilor de despăgubire de la 72 de ore la 10 zile. Vrem ca nimeni să nu fie pus în situația de a pierde acest drept din cauza termenului prea scurt', a mai menționat edilul Rareș Hopincă.
Vremea severă de duminică după-amiază din zona București-Ilfov a dus la prăbușirea mai multor copaci și a unui stâlp, fiind afectate autoturisme sau rețele electrice. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frățilă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Primarul Rareș Hopincă: Pagube produse în Sectorul 2 de vremea extremă; 25 de arbori doborâți de vânt

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,
Prahova: Echipamente la prețuri duble și plăți la carburant peste valoarea acordului-cadru, la operatorul regional de apă (raport)
Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova, societate cu capital integral de stat, a achiziționat echipamente la prețuri aproape duble sau de 2,4 ori mai mari decât prețurile practicate pe piața liberă și a plătit mai mult de 2 milioane de lei peste valoarea acordului-cadru de furnizare de carburant pe bază de carduri, arată datele din raportul de c
Tulcea: Tergiversarea unor investiții în rețeaua de apă afectează alte proiecte europene
Doar 14 din cele 21 de unități administrativ-teritoriale din județul Tulcea deservite de operatorul regional de servicii de apă și apă uzată, Aquaserv SA, vor beneficia de investiții prin proiectul de modernizare și extindere a rețelelor de utilități semnat în luna iunie a acestui an de operator cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Vaslui: A fost aprobată o nouă organigramă a CJ; 23 de persoane urmează să fie angajate în istituție
Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, vineri, organigrama și statul de funcții al personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean (CJ), în perioada următoare instituția putând să angajeze un număr suplimentar de 23 de persoane. O parte dintre consilieri au subliniat că deși noile angajări se î
Prahova: Risc de explozie și poluare la Poiana Câmpina în urma unui foraj executat pe o proprietate privată
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova s-a întrunit, vineri, în ședință extraordinară în contextul unei potențiale situații de criză, cu risc de explozie și poluare cu hidrocarburi, în localitatea Poiana Câmpina. Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Prahova, situația de criză a fost
Brașov: Tarife majorate pentru parcări în tot orașul și diferențiate pe zile în zona zero
Primăria Brașov a anunțat, vineri, că vrea să introducă tarife majorate pentru parcări, diferențiate pe zile lucrătoare și de weekend în anumite zone cu trafic intens, precum centrul istoric sau zona Gării. Conform proiectului noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată din mu
Cseke Attila: Aproximativ 5.000 de investiții PNRR, peste ținta asumată de România
Aproximativ 5.000 de investiții derulate prin Ministerul Dezvoltării în cadrul PNRR au fost finalizate, numărul acestora depășind ținta asumată de România, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Cseke Attila. Potrivit acestuia, cele 4.976 de investiții însumează peste 20 de miliarde de lei și contribuie la îndeplinirea obiectivelor PNR
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.









