Traficul rutier a fost reluat, vineri, pe drumul județean DJ 101R, la ieșirea din municipiul Câmpina spre drumul național DN 1, după efectuarea lucrărilor de reabilitare a drumului afectat de o alunecare de teren produsă în cursul lunii ianuarie.



Conform datelor prezentate de președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Virgiliu Nanu, într-o conferință susținută la fața locului, acea alunecare de teren a afectat inițial zona marginală a drumului, iar apoi s-a extins până la mijlocul acestuia.

'O lucrare serioasă, (...) în decursul timpului nu s-au făcut decât asfaltări, completări cu asfalt, aducerea la nivel a structurii rutiere, fără să se facă vreodată vreo intervenție majoră la acest drum și să încercăm să prevenim eventuale alunecări sau eventuale tasări. Prin ceea ce s-a făcut aici, eu sunt convins că nu o să se mai pună problema vreodată să apare vreo alunecare, o să rezolvăm și problema tasărilor, deci nu o să rămână așa. Încă o dată vă spun că, la final, vom avea un drum unde nu o să mai avem niciodată probleme', a declarat Nanu.

Potrivit acestuia, într-o etapă viitoare vor fi efectuate lucrări pentru prevenirea tasărilor.

'Urmează într-adevăr într-o etapă viitoare, după ce vor fi finalizate toate expertizele și toate documentațiile necesare, să venim și să închidem toate aceste lucrări și să nu mai avem niciodată probleme cu privire la tasări, alunecare... Oricum, la ceea ce s-a făcut până acum nu se mai pune problema de vreo alunecare, a rămas în discuție problema tasărilor, dar soluții sunt, le vom rezolva în etapa următoare, dar până atunci nu am stat pe loc și am zis să dăm drumul la circulație ajungând în faza asta', a precizat sursa citată.

Lucrările aferente primei etape au costat 16,6 milioane de lei cu TVA, fondurile fiind asigurate din bugetul Consiliului Județean.

'Conform contractului, discutăm de 16,6 milioane de lei cu tot cu TVA, atât a fost evaluată prima etapă, aceasta finalizată. Experții ne spun că pe tot ce înseamnă platformă carosabilă pe care stăm noi acum urmează să se facă piloți forați pe care se va așeza o platformă de beton astfel încât să nu mai avem probleme cu acele tasări. (...) Am găsit soluții astfel încât să reluăm circulația cât mai repede. Din punct de vedere tehnic, discutăm de vreo 140 de metri toată lungimea asta, unde s-a intervenit atât la zona carosabilă, s-au consolidat marginile, s-au colectat apele', a explicat Nanu.

Acesta a arătat că în zonă există și un depozit de sare al Secției Drumuri Naționale și s-au făcut șanțuri pentru ca acea saramură să nu mai ajungă în platforma drumului, fiind luată în calcul și soluția relocării depozitului respectiv.

Consiliul Județean Prahova a preluat în administrare o parte din drumul județean DJ 101R, care s-a prăbușit parțial, în luna ianuarie, în cartierul Câmpinița din municipiul Câmpina, demersul fiind necesar pentru ca administrația județeană să poată acționa în vederea reabilitării tronsonului afectat. AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă)