Cele 30 de autobuze electrice noi achiziționate de administrația locală din Oradea, 28 printr-un proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 și două cu fonduri de la bugetul local, au fost prezentate vineri în Piața Unirii, de către primarul Florin Birta.

Alături de edil au fost prezenți directorul ADR N-V, Marcel Boloș, reprezentantul producătorilor, Tal Lahav, și directorul OTL SA, Adrian Revnic.

Autobuzele BYD de 12 metri, vopsite în culorile orașului, roșu și albastru, au fost achiziționate alături de șapte stații de încărcare lentă și două stații de încărcare rapidă. Valoarea unui autobuz electric este, potrivit primarului, în jur de 500.000 de euro.

Valoarea totală a proiectului este de 80.932.500 lei, fără TVA.

'Este una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cea mai mare achiziție care a fost făcută pentru autobuze electrice din țară. Și cred eu că este nu numai un pas important pentru reînnoirea flotei auto, dar și pentru reducerea emisiilor de carbon și îmbunătățirea calității vieții. Au mai fost făcute achiziții combinate, autobuze electrice cu alte tipuri de mijloace de transport. Clujul a mai investit din fonduri europene, consistent, pentru partea de mobilitate urbană, dar atât de multe o dată pe transport electric nu cunosc să mai avem în momentul de față la nivel național', a declarat, în conferința de presă, Marcel Boloș.

Primul autobuz electric a sosit la sfârșitul lunii iulie, după care societatea de transport local l-a introdus în teste.

Florin Birta a afirmat că, până în 10 octombrie, se vor încheia toate formalitățile necesare, astfel încât toate cele 30 de autobuze electrice să se regăsească în trafic.

'Ne bucurăm că am reușit să achiziționăm pe fonduri europene 30 de autobuze electrice, însemnând confort mai mare pentru călători, poluare mai puțină în oraș. Practic, încă o dată demonstrăm ce se poate face cu fondurile europene. Nu am fi putut moderniza flota de tramvaie și autobuze dacă nu am fi avut acces la fondurile europene, care sunt foarte importante pentru noi toți', a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Oradea.

Directorul general al societății de transport public OTL SA, Adrian Revnic, a declarat că, deși la început erau anumite semne de întrebare deoarece este o marcă din China, nouă pe piața românească, s-a constat, în urma testelor, că este 'un autobuz reușit'.

'Interesul nostru pentru acest vehicul a fost determinat de confortul, siguranța călătorilor și autonomia vehiculului. Cu plăcere am constatat că atingem 350 de kilometri zilnic, fără nicio problemă. Considerăm că, pe lângă flota de 60 de tramvaie electrice pe care le avem, aceste 30 de autobuze electrice vin să completeze flota care este total nepoluantă, prietenoasă cu mediul și cu călătorul. Este un autobuz reușit. BYD a confirmat, între timp, că este producătorul numărul unu la vehicule electrice atât pe partea de turisme, cât și la autobuze. Noi suntem mândri să-l avem în flota noastră', a declarat Adrian Revnic.

În prezent, din cele 120 de autobuze pentru transport public, 90 sunt Euro 5 și Euro 6.

Zilnic se iese în traficul din oraș cu circa 70 de autobuze, în orele de vârf. Dacă se vor mai putea putea achiziționa 30 de autobuze electrice, flota OTL va fi complet ecologică, a subliniat Revnic.

Autobuzele, silențioase, au fost produse într-o colaborare a fabricilor din China și Ungaria, având o durată de cel puțin 15 ani de viață, dar, conform lui Tal Lahav, 'nu sunt motive să nu fie folosite câteva zeci de ani'.

Vehiculele au o capacitate totală de 70 de persoane (inclusiv șoferul), dintre care 32 pe scaune, pentru autobuzele din gama de 12 metri; sunt dotate cu aer condiționat pentru sezonul cald, instalații de încălzire pentru sezonul rece și podea complet coborâtă pe toată lungimea și dispun de locuri special amenajate pentru persoane cu dizabilități, iar ușa din mijloc este echipată cu rampă de acces. De asemenea, sunt prevăzute cu echipamente de informare audio-vizuală pentru călători, sisteme de numărare a pasagerilor și camere de supraveghere video.

Modelul BYD K9UD are o autonomie de minimum 200 de kilometri în condiții reale de trafic (vară/iarnă, cu încărcare completă) și beneficiază de o garanție de 4 ani sau 280.000 de kilometri, iar sistemul de baterii pentru tracțiune, cu o capacitate de 383 kWh, are o garanție extinsă de opt ani. AGERPRES/(A, AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)