Un urs a rănit patru persoane după ce a intrat în două fabrici și într-o zonă rezidențială din nordul Japoniei, au relatat marți poliția și presa, transmite AFP.
Un număr record de 13 persoane au fost ucise de urși în Japonia anul trecut.
''Un incident care a implicat un urs a avut loc în orașul Fukushima, soldat cu patru răniți'', a declarat poliția din Fukushima într-un comunicat obținut de AFP, adăugând că investighează gravitatea rănilor.
Poliția a primit un apel de urgență care raporta că ''angajații au fost mușcați de un urs'' în interiorul unei fabrici de piese auto, a relatat ziarul Yomiuri Shimbun, citând poliția și pompierii.
Alte două persoane - una în incinta unei companii producătoare de electronice și cealaltă într-o zonă rezidențială din apropiere - au fost, de asemenea, rănite de animal, potrivit ziarului.
Printre persoanele atacate, bărbați și femei cu vârste cuprinse între 20 și 80 de ani, o persoană a fost grav rănită, în timp ce celelalte trei au suferit răni minore, a relatat Yomiuri Shimbun.
În perioada aprilie 2025 - martie 2026, au fost înregistrate peste 50.000 de apariții de urși la nivel național, mai mult decât dublul recordului anterior stabilit cu doi ani în urmă pentru aceeași perioadă, conform datelor oficiale.
Urșii au fost văzuți intrând în case, plimbându-se în apropierea școlilor și provocând panică în supermarketuri și la izvoare termale.
Un număr record de apariții ale unor urși au fost raportate din nou în acest an, pe măsură ce urșii ies din hibernarea de iarnă, potrivit presei locale.
În aprilie, atacurile urșilor au ucis o persoană și au rănit cinci, potrivit Ministerului Mediului.
Peste o duzină de apariții de urși au fost raportate și în acest an în zona metropolitană Tokyo.
Un bărbat rus de treizeci de ani ar fi fost grav rănit de un urs în timp ce făcea drumeții la vest de capitala Japoniei, în luna mai. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Un urs a rănit patru persoane în două fabrici și o zonă rezidențială din Japonia
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Conflict între copiii actorului Alain Delon: Cei doi fii ai săi, condamnați la amenzi cu suspendare
Conflict între copiii actorului Alain Delon: Cei doi fii ai săi, condamnați la amenzi cu suspendare
Turcia îl acuză pe Kanye West că i-a jignit 'valorile civilizaționale'
Turcia îl acuză pe Kanye West că i-a jignit 'valorile civilizaționale'
Fiica prințesei Mette-Marit a Norvegiei s-a întors din Australia pentru a fi alături de mama sa grav bolnavă
Fiica prințesei Mette-Marit a Norvegiei s-a întors din Australia pentru a fi alături de mama sa grav bolnavă
Turcia: Val de nemulțumiri după o reprezentație prea expeditivă a rapperului american Travis Scott
Turcia: Val de nemulțumiri după o reprezentație prea expeditivă a rapperului american Travis Scott
Norvegia recuperează porțelanuri și candelabre de pe o epavă din secolul al XVIII-lea
Norvegia recuperează porțelanuri și candelabre de pe o epavă din secolul al XVIII-lea
Germania: Un nou drive-in, specializat în căpșuni, se bucură de popularitate în rândul șoferilor flămânzi
Germania: Un nou drive-in, specializat în căpșuni, se bucură de popularitate în rândul șoferilor flămânzi
Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra (media)
Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra (media)
VIDEO Număr record de 94.000 de fani la concertul Metallica de pe Stadionul Olimpic din Berlin
VIDEO Număr record de 94.000 de fani la concertul Metallica de pe Stadionul Olimpic din Berlin



