Justiția chineză l-a condamnat vineri pe un fost lider al celebrului Templu Shaolin la o pedeapsă de 24 de ani de închisoare pentru deturnare de fonduri și corupție, fapte comise pe parcursul a trei decenii, informează AFP.
Liu Yingcheng, care purta numele de Shi Yongxin atunci când era stareț, a fost demis din funcție în iulie 2025 pentru 'foarte proastă conduită'. Avea, atunci, vârsta de 59 de ani. În urma unei anchete, a fost excomunicat.
Liu Yingcheng 'a profitat de funcțiile lui de stareț al Templului Shaolin și de președinte al Fundației caritabile și sociale Shaolin', se arată într-un comunicat al unui tribunal din Xinxiang, un oraș din provincia Henan din centrul Chinei.
Potrivit tribunalului, 'circumstanțele cazului de corupție au fost deosebit de grave', având un 'impact social enorm'.
Templul Shaolin, situat în provincia Henan, este cunoscut ca fiind leagănul stilului de arte marțiale kung-fu.
Liu Yingcheng și-a preluat funcția de stareț în 1999 și, în deceniile următoare, a ajutat templul să înființeze zeci de companii, dar a fost aspru criticat pentru că a comercializat budismul.
Potrivit tribunalului chinez, el a deturnat active ale organizației în valoare de peste 131 de milioane de yuani (aproximativ 16,4 milioane de euro) între 2003 și 2025, acționând singur sau împreună cu alte persoane.
În plus, între 2012 și 2022, acuzatul a deturnat peste 151 de milioane de yuani (19,1 milioane de euro) din fondurile organizației în scopuri personale, a precizat tribunalul.
Începând din 2006, Liu Yingcheng a acceptat în mod ilegal bunuri în valoare de peste 11 milioane de yuani în cadrul unor proiecte de construcție de temple. De asemenea, între 1995 și 2022, el a oferit peste 5 milioane de yuani în bani și în bunuri unor 'funcționari publici', pentru a obține 'avantaje necuvenite', potrivit aceleiași surse.
El a fost condamnat, de asemenea, la o amendă de 3,5 milioane de yuani (443.350 de euro).
Liu Yingcheng nu intenționează să facă apel împotriva verdictului, a indicat tribunalul. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Un fost stareț al Templului Shaolin, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru deturnare de fonduri
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
VIDEO Număr record de 94.000 de fani la concertul Metallica de pe Stadionul Olimpic din Berlin
VIDEO Număr record de 94.000 de fani la concertul Metallica de pe Stadionul Olimpic din Berlin
Laos: Unul dintre cei șapte bărbați blocați într-o peșteră a fost salvat
Laos: Unul dintre cei șapte bărbați blocați într-o peșteră a fost salvat
Danemarca: Regina Margrethe a II-a a fost externată
Danemarca: Regina Margrethe a II-a a fost externată
Actrița Helen Mirren, insultată de un activist pro-palestinian
Actrița Helen Mirren, insultată de un activist pro-palestinian
Prințul moștenitor al Norvegiei își va scurta vizita în Japonia din cauza stării de sănătate a soției sale
Prințul moștenitor al Norvegiei își va scurta vizita în Japonia din cauza stării de sănătate a soției sale
Autoritățile din Georgia scot la licitație colecția de vinuri a lui Stalin
Autoritățile din Georgia scot la licitație colecția de vinuri a lui Stalin
Austriacul care plănuia un atac terorist la un concert al cântăreței Taylor Swift, condamnat la 15 ani de detenție
Austriacul care plănuia un atac terorist la un concert al cântăreței Taylor Swift, condamnat la 15 ani de detenție
VIDEO O grădină a regelui Charles al III-lea, inspirată de planeta Venus, se deschide pentru vizitatori la Castelul Windsor
VIDEO O grădină a regelui Charles al III-lea, inspirată de planeta Venus, se deschide pentru vizitatori la Castelul Windsor



