Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că dorește ca formația pe care o pregătește să scrie din nou istorie, joi, cu Ararat-Armenia, și să facă un pas spre faza principală a Europa League.
''Suntem foarte fericiți că am ajuns în această fază a competiție. Suntem singura echipă din România care a ajuns în această fază a cupelor europene. Asta înseamnă că facem lucrurile cum trebuie, iar mâine vrem să scriem din nou istorie. Este foarte importantă energia care ne va fi dată de tribune din primul minut. Îmi doresc ca mâine să avem o nouă seară europeană fantastică împreună'', a declarat Coelho.
''Încercăm să facem mândru fotbalul românesc, însă, din nefericire, suntem singura echipă rămasă în cupele europene. Suntem singurii care dăm și putem da mai multe puncte pentru coeficientul României. Avem șase meciuri și o singură înfrângere împotriva unor campioane'', a subliniat tehnicianul portughez, care a adăugat: ''Nimeni nu-și dorește mai mult decât mine și jucătorii să câștigăm mâine, iar suporterii sunt singurii care ne pot ajuta în acest meci''.
Antrenorul campioanei României a minimalizat importanța cotelor oferite de site-urile de evaluare a jucătorilor și a avertizat că Ararat-Armenia este o echipă foarte puternică: ''Nu mă interesează statisticile Transfermarkt (Universitatea e de cinci ori mai valoroasă decât adversara, n.r.), nu sunt importante, nu e important dacă suntem favoriți sau nu, e important ce facem mâine pe teren. E un meci de play-off care ne poate permite să scriem istorie din nou, împotriva unei echipe foarte, foarte bune. Îi cunosc foarte bine, cunosc antrenorul, cunosc jucătorii și am face o greșeală să ne luăm după astfel de statistici și să credem că e o echipă slabă. Trebuie să fim la cel mai bun nivel al nostru pentru a ne califica mai departe''.
Coelho a mai spus că nu se teme de meciul de joi, pe care îl vede ca o șansă de a face o nouă performanță: ''Nu mă tem în fotbal, nu folosesc acest cuvânt. Am încredere în jucători, în jobul meu. Ceea ce se întâmplă este o oportunitate foarte mare, nu trebuie să privim aceste lucruri ca pe niște temeri, pentru că suntem deja calificați în Conference League, luptăm să ne calificăm în Europa League și ne-am bucura să avem astfel de probleme în continuare''.
Antrenorul Universității a comentat și aspectele mai puțin bune cu care se confruntă echipa în acest debut de sezon, faptul că primește gol destul de repede în unele meciuri, că a încasat două cartonașe roșii și că a luat gol din faze fixe.
''În campionat am primit gol din faze fixe doar cu Dinamo. Cartonașele roșii le-am primit doar în campionatul intern. La penalty-uri, în 30 de meciuri de când sunt aici, am primit doar un penalty în campionat, cu Petrolul cred. Dar în cupele europene am primit mai multe penalty-uri. Golurile primite rapid este un capitol pe care trebuie să îl îmbunătățim și o facem, la fel lucrăm la fazele fixe, vrem să marcăm mai multe goluri și lucrăm la asta. Încercăm să îmbunătățim multe lucruri, dar în 38 de zile am disputat 12 partide, în general din trei în trei zile. Încercăm să lucrăm prin video, prin metodologie, prin exerciții fără intensitate, iar un lucru foarte bun e că jucătorii nu au accidentări foarte grave'', a spus Filipe Coelho.
Tehnicianul a afirmat că lumea ar trebuie să fie mândră de echipă pentru ceea ce a realizat, mai ales că jucătorii au avut foarte puțin timp liber după sezonul trecut: ''Am câștigat Supercupa, ne-am asigurat Conference League, luptăm pentru Europa League, suntem foarte fericiți și ar trebui să fim foarte mândri de jucători. Unii dintre jucători au avut doar 10-12 zile libere după un sezon în care am jucat 59 de jocuri și au intrat de fiecare dată cu dorință de a alerga, de a lupta''.
Coelho s-a referit și la Assad Al Hamlawi, care a revenit după ce a stat două săptămâni din cauza unei accidentări: ''Își revine pas cu pas, este din ce în ce mai bine și ne poate ajuta în meciurile viitoare''.
În privința fundașului jamaican Ronaldo Webster, acesta a revenit în lot în urmă cu două zile și trebuie să aibă ritm, pentru că nu a jucat de două luni. ''A fost și ghinionist, s-a accidentat în meciul cu Dinamo'', a explicat tehnicianul.
Universitatea Craiova o va înfrunta pe Ararat-Armenia, joi, de la ora 20:00, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', în prima manșă a play-off-ului Europa League. Campioana României are asigurată prezența în faza principală a Conference League dacă va fi eliminată de echipa armeană.
AGERPRES/ (A, AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
Fotbal: Filipe Coelho (Universitatea Craiova) - Vrem să scriem din nou istorie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polo masculin: CSM Oradea a pierdut ultimul meci jucat în turneul preliminar al Ligii Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă de echipa sârbă VK Novi Beograd cu scorul de 11-10 (4-1, 3-3, 4-3, 0-3), duminică, în ultimul său meci din Grupa A a preliminariilor Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, în Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Cele două echipe erau deja calificate în faza principală a co
Sărituri cu schiurile: Naoki Nakamura și Anna Twardosz au câștigat Grand Prix-ul de vară de la Râșnov
Japonezul Naoki Nakamura și poloneza Anna Twardosz s-au impus, sâmbătă, în concursul de sărituri cu schiurile FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile de la Râșnov. Nakamura a câștigat la masculin cu 234,1 puncte, după sărituri de 93 și 96 de metri, fiind urmat de americanul Jason Col
Polo masculin: CSM Oradea s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor
CSM Oradea s-a calificat, sâmbătă, în grupele principale ale Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, după ce a învins formația franceză Team Strasbourg, cu scorul de 10-8 (3-1, 3-2, 2-0, 2-5), într-un meci din Grupa A a preliminariilor, găzduită de Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Vic
Handbal masculin: AHC Potaissa Turda, cu un pas în turul al doilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda a făcut un pas spre turul al doilea al competiției masculine de handbal EHF European Cup, după ce a învins formația bosniacă RK Konjuh Zivinice cu scorul de 24-20 (12-11), sâmbătă, în Nova PG Arena, în prima manșă a turului întâi. Meciul a fost unul echilibrat, dar Potaissa a reușit să se
Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă
Universitatea Craiova a surclasat-o pe FCSB cu scorul de 5-0 (2-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Campioana a reușit una dintre cele mai categorice victorii contra roș-albaștrilor, după un meci pe care l-au controlat de la un capăt la altul. Universitatea a d
Fotbal: CFR Cluj - FC Botoșani 3-1, în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 3-1 (2-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Succesul clujenilor a fost facilitat de faptul că FC Botoșani a jucat aproape tot meciul în zece oameni, după eliminarea lui Răzvan Creț (9), pentru un fault dur asupra lui Ch
VIDEO Patinoarul Berceni Arena va purta numele fostului mare hocheist Doru Tureanu
Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4 al Capitalei va purta numele fostului mare hocheist Doru Tureanu, ceremonia de redenumire a Centrului Sportiv Berceni Arena în Patinoarul 'Doru Tureanu' având loc sâmbătă, în cadrul unui eveniment organizat de Agenția Națională pentru Sport împreună cu Primăria Sectorului 4.
Agenția Națională pentru Sport a deschis a cincea ediție a Săptămânii Europene a Sportului
Agenția Națională pentru Sport (ANS) a deschis, sâmbătă, în cadrul unui eveniment desfășurat la Berceni Arena Sport Center, cea de-a cincea ediție a Săptămânii Europene a Sportului, inițiativă europeană care se va desfășura în perioada 23-30 septembrie, sub îndemnul #BeActive. Președintele ANS, Bogdan Matei, a afirmat că obiectivu









