Universitatea Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a cincea a Superligii de fotbal.
''U'' a intrat în avantaj la pauză, prin golul marcat de Alibek Aliev (45+1), din centrarea lui Friday Adams.
Vicecampioana s-a desprins prin penalty-ul transformat de Aliev (74), după un henț comis în careu de Richard Odada, lovitură de pedeapsă dictată de arbitru după verificarea VAR.
Pentru arădeni a punctat Andrei Dorobanțu (85), cu o lovitură de cap de la 7 metri, după un corner executat de Jayson Papeau.
Croatul Dino Mikanovic (36) a marcat și el, dar golul a fost anulat de VAR pentru un ofsaid la Adams.
UTA a avut două ocazii mari de gol, dar portarul Ștefan Lefter s-a remarcat la mingile trimise de Marinos Tzionis (53) și de Hakim Abdallah (62).
La poarta cealaltă, Arpad Tordai (81) a salvat golul la șutul lui Andrei Gheorghiță.
Gheorghiță, intrat pe teren în min. 75, a primit cartonaș roșu pentru o intrare periculoasă la Sota Mino (90+2). Iniția, jucătorul fusese sancționat cu un cartonaș galben, dar arbitrul a revenit asupra deciziei la sesizarea VAR.
Meciul a fost marcat de un moment istoric, Dan Nistor jucând meciul său cu numărul 516 pe prima scenă a fotbalului românesc, care îl face lider al clasamentului all-time la acest capitol, devansându-l pe Ionel Dănciulescu (515 meciuri).
Cele două formații s-au întâlnit în principala competiție internă de 73 de ori, de 33 de ori s-au impus arădenii, de 24 de ori au câștigat clujenii, iar alte 16 partide s-au terminat la egalitate.
UTA rămâne fără victorie în acest debut de sezon, după cinci etape.
FC Universitatea Cluj - AFC UTA Arad 2-1 (1-0), Cluj Arena - Cluj-Napoca
Au marcat: Alibek Aliev (45+1, 74 - penalty), respectiv Andrei Dorobanțu (85).
Cartonaș roșu: Andrei Gheorghiță (''U'' Cluj, 90+2).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș); arbitri asistenți: Mircea Grigoriu (București), Imre Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Lucian-Claudiu Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe) - CCA, Marcel Vasile (București) - LPF
Arbitru video: Radu Marian Petrescu (București); arbitru asistent video: Cristina Trandafir (București)
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
Fotbal: Victorie la limită pentru Universitatea Cluj în Superligă, 2-1 cu UTA

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polo masculin: CSM Oradea a pierdut ultimul meci jucat în turneul preliminar al Ligii Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă de echipa sârbă VK Novi Beograd cu scorul de 11-10 (4-1, 3-3, 4-3, 0-3), duminică, în ultimul său meci din Grupa A a preliminariilor Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, în Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Cele două echipe erau deja calificate în faza principală a co
Sărituri cu schiurile: Naoki Nakamura și Anna Twardosz au câștigat Grand Prix-ul de vară de la Râșnov
Japonezul Naoki Nakamura și poloneza Anna Twardosz s-au impus, sâmbătă, în concursul de sărituri cu schiurile FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile de la Râșnov. Nakamura a câștigat la masculin cu 234,1 puncte, după sărituri de 93 și 96 de metri, fiind urmat de americanul Jason Col
Polo masculin: CSM Oradea s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor
CSM Oradea s-a calificat, sâmbătă, în grupele principale ale Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, după ce a învins formația franceză Team Strasbourg, cu scorul de 10-8 (3-1, 3-2, 2-0, 2-5), într-un meci din Grupa A a preliminariilor, găzduită de Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Vic
Handbal masculin: AHC Potaissa Turda, cu un pas în turul al doilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda a făcut un pas spre turul al doilea al competiției masculine de handbal EHF European Cup, după ce a învins formația bosniacă RK Konjuh Zivinice cu scorul de 24-20 (12-11), sâmbătă, în Nova PG Arena, în prima manșă a turului întâi. Meciul a fost unul echilibrat, dar Potaissa a reușit să se
Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă
Universitatea Craiova a surclasat-o pe FCSB cu scorul de 5-0 (2-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Campioana a reușit una dintre cele mai categorice victorii contra roș-albaștrilor, după un meci pe care l-au controlat de la un capăt la altul. Universitatea a d
Fotbal: CFR Cluj - FC Botoșani 3-1, în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 3-1 (2-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Succesul clujenilor a fost facilitat de faptul că FC Botoșani a jucat aproape tot meciul în zece oameni, după eliminarea lui Răzvan Creț (9), pentru un fault dur asupra lui Ch
VIDEO Patinoarul Berceni Arena va purta numele fostului mare hocheist Doru Tureanu
Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4 al Capitalei va purta numele fostului mare hocheist Doru Tureanu, ceremonia de redenumire a Centrului Sportiv Berceni Arena în Patinoarul 'Doru Tureanu' având loc sâmbătă, în cadrul unui eveniment organizat de Agenția Națională pentru Sport împreună cu Primăria Sectorului 4.
Agenția Națională pentru Sport a deschis a cincea ediție a Săptămânii Europene a Sportului
Agenția Națională pentru Sport (ANS) a deschis, sâmbătă, în cadrul unui eveniment desfășurat la Berceni Arena Sport Center, cea de-a cincea ediție a Săptămânii Europene a Sportului, inițiativă europeană care se va desfășura în perioada 23-30 septembrie, sub îndemnul #BeActive. Președintele ANS, Bogdan Matei, a afirmat că obiectivu









