SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat turneul de handbal feminin Memorialul 'Constantin Tită', pe care l-a organizat în Sala Sporturilor 'Traian' din Râmnicu Vâlcea, după ce a învins-o pe Buducnost Podgorica cu scorul de 31-24, sâmbătă, în finală.

SCM a mai învins-o pe Buducnost de două ori în această lună în stagiul de pregătire pe care l-a efectuat în Muntenegru, cu 29-24, respectiv cu 27-23.

În finala mică, DVSC Kezilabda a dispus de RK Krim OTP Group Mercator Ljubljana cu 40-29.

Centrul francez Grace Zaadi a fost desemnat MVP-ul turneului, iar portarul norvegian June Krogh a fost desemnat cel mai bun goalkeeper al competiției, ambele fiind jucătoare ale echipei vâlcene.

Constantin Tită (1942-2008), supranumit Generalul, și-a dedicat viața sportului vâlcean, fiind primul administrator al Sălii Sporturilor ''Traian'', antrenor al echipei de handbal feminin Voința Prundvilchim și inspector DJST Vâlcea.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: SCM Râmnicu Vâlcea/facebook