Portughezul Ricardo Sousa, antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că meciul de pe teren propriu cu Dinamo va fi unul împotriva unei formații dificile, dar jucătorii săi vor da totul pe teren pentru a-i face mulțumiți pe fanii ploieșteni.
''Sunt foarte fericit să fiu aici. Am lucrat din greu din prima zi a pregătirii, întotdeauna la capacitate maximă. Avem o nouă echipă, știm că este nevoie să ne creăm o nouă identitate, pentru că este un proiect solid și avem nevoie de timp să îl realizăm. Suntem pregătiți pentru primul meci, care este și primul meci acasă, cu o echipă dificilă, pe care o vom respecta încă din primul minut, vom transpune pe teren tot ceea ce este nevoie. Fie că jucăm împotriva celei mai bune echipe din România sau împotriva celei mai slabe vom fi mereu la fel și vom da totul pe teren. Vrem să dăm totul pe teren pentru că în felul acesta fanii noștri vor fi mulțumiți de noi. Iar acest lucru este important pentru noi toți'', a spus antrenorul portughez.
''Este bine întotdeauna să construiești pe victorii, echipele mari funcționează astfel, vrem să câștigăm și săptămâna viitoare, indiferent împotriva cui jucăm. Aceasta este mentalitatea pe care o vreau de la echipa mea și cred că jucătorii înțeleg tot ceea ce eu le cer. Vom întâlni echipe bune, iar acum este momentul să arătăm de ceea ce suntem în stare'', a explicat tehnicianul lusitan.
Întrebat care este cel mai important compartiment al echipei în acest moment, Sousa a spus: ''Pentru mine în acest moment cel mai important lucru este să creăm o echipă care poate să lupte împreună. Nu contează ce sistem jucăm, echipa trebuie să înțeleagă că trebuie să joace ca o echipă din primul până în ultimul minut. Vom arăta fanilor noștri că avem ambiție''.
Despre faptul că întâlnește în meciul de duminică un alt antrenor portughez, Sousa a spus: ''Ambiția mea va fi mereu la fel. Am învățat că acesta este un club mare, cu fani importanți, iar cluburile mari cu fani puternici au multă pasiune. Trebuie să punem această pasiune pe teren și să o dublăm cu energie, iar astfel vom obține lucruri foarte bune''.
Ricardo Sousa a afirmat că îl cunoaște pe Nuno Campos, antrenorul lui Dinamo: ''Da îl cunosc, am jucat deja împotriva lui. Îl respect pe Nuno, am obținut împreună licența UEFA Pro, este un mare prieten de-al meu, are o mentalitate bună, de asemenea, o personalitate uriașă, a lucrat în cluburi mari din lume și cred că va avea mult succes în România, dar meciul cu noi va fi dificil pentru el''.
Sousa nu susținut că nu cunoaște echipa pe care o va alinia contra lui Dinamo: ''La acest moment încă nu știu. Pentru că știu că trebuie să aleg în funcție de ceea ce avem acum disponibil după problemele cu vizele de muncă ale unor jucători, care sunt extracomunitari, acest lucru face parte din ceea ce ne este imposibil să controlăm. Dar suntem pregătiți, indiferent dacă avem acești jucători sau nu, sunt sigur că ceilalți jucători sunt pregătiți să joace, să arate calitate și să îmi demonstreze că pot reprezenta o opțiune pe durata sezonului. Dar, acest lucru, lipsa vizei de muncă, nu reprezintă o scuză pentru noi''.
Sousa a precizat Paul Papp și Sergiu Hanca vor fi căpitanii echipei în noul sezon: ''Paul Papp este un exemplu foarte bun, a fost de mare ajutor din momentul în care am ajuns aici. El are mentalitatea potrivită, este un luptător și stabilește relații bune cu toți jucătorii, dar și arată tuturor jucătorilor identitatea acestui club, iar el și Sergiu Hanca sunt de mare ajutor pentru noi.''
Obiectivul echipei în noul sezon este menținerea în elita fotbalului românesc, a subliniat Sousa: ''Să rămânem în prima ligă. O nouă echipă, cu jucători noi, cu probleme noi de rezolvat de la începutul sezonului, dacă rămânem în prima ligă este un lucru foarte bun. Înțelegem că nu avem bugetele altor echipe. Proiectele solide au nevoie de timp. Sunt foarte grele primele meciuri''.
''Cred că acest club supraviețuiește în fiecare an datorită pasiunii uriașe a fanilor. Vrea ca suporterii să vină duminică și să arate această pasiune și să transmită puțină energie jucătorilor. Dacă luptăm împreună ne atingem obiectivele'', a completat Sousa.
Întrebat despre cine va câștiga Cupa Mondială, Sousa a replicat: ''Întrebare dificilă. Argentina are jucători cuni individual, iar Spania este o lecție pentru lumea fotbalului. Felul în care a jucat cu Franța arată ce înseamnă fotbalul. A fost o lecție importantă pentru toți. Cred că va fi un meci important. Este dificil să dau un pronostic''.
Sousa a spus că Argentina este favorita sa în finala de duminică: ''Îmi place Messi. Este unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului. A fost un privilegiu pentru noi că am putut să-l vedem jucând în toată cariera sa, de la început până acum. Este ultima sa Cupă Mondială și sper ca va câștiga cu o victorie mare''.
FC Petrolul Ploiești întâlnește echipa Dinamo București, duminică, de la ora 19:30, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în prima etapă a sezonului 2026/2027 al Superligii de fotbal.
AGERPRES/(A, AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: FC Petrolul Ploiesti/Facebook










