Fotbalistul Alexandru Cicâldău a declarat, miercuri seara, că în ciuda victoriei cu 4-1 cu ML Vitebsk, din prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor, calificarea echipei Universitatea Craiova nu este obținută.

'Nu a fost un meci atât de ușor pe cât a părut, pentru că Vitebsk este o echipă agresivă. În retur trebuie să fim mai atenți pe faza defensivă pentru că un moment de neatenție ne poate costa. Azi a fost doar un meci. E adevărat, ne-am atins obiectivul de azi, acela de a câștiga. Ne bucurăm că am câștigat cu 4-1, dar calificarea nu este încă terminată. În fotbal este posibil orice. Trebuie să jucăm cât mai bine în retur', a afirmat mijlocașul la postul DigiSport.

Alexandru Cicâldău s-a arătat bucuros că a reușit o victorie chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani.

'Este o victorie foarte importantă. E prima oară în cariera mea când joc de ziua mea, pentru că de obicei eram în cantonament în perioada asta. Este o zi frumoasă de naștere pentru mine alături de cea de-a doua familie a mea, mai ales că am reușit și un rezultat bun', a adăugat el.

Universitatea Craiova a învins echipa belarusă ML Vitebsk cu scorul de 4-1 (3-1), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Mezokovesd (Ungaria), în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.

Campioana României s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Ștefan Baiaram (4), Assad Al Hamlawi (24 - penalty, 44 - penalty) și Steven Nsimba (90+4), făcând un pas mare spre turul al doilea preliminar. Golul de onoare al învinșilor a fost înscris de Valeri Gromîko (20).

Manșa secundă se va juca pe 15 iulie, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, de la ora 20:30.

Dacă va trece de ML Vitebsk, Universitatea Craiova va juca în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor cu învingătoarea dintre Borac Banja Luka (Bosnia-Herțegovina) și PFC Levski Sofia (Bulgaria). Cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1, la Banja Luka, în prima manșă.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)