Fotbalistul Assad Al Hamlawi, autor a două goluri pentru Universitatea Craiova în meciul cu ML Vitebsk, din prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor, câștigat cu 4-1, a afirmat că această victorie reprezintă un start bun de sezon mai ales că jucătorii olteni au fost superiori belarușilor.

'A fost un start foarte bun pentru echipă și sper să o ținem în același ritm în continuare. Nu știam că voi înscrie, dar am reușit să facem asta destul de repede. A fost un adversar destul de agresiv, dar am reușit să fim deasupra lor și sper să fim la fel și în partida retur', a spus Al Hamlawi.

Jucătorul palestinian spune că la Universitatea Craiova s-a creat un grup unit care a devenit mai bun decât în sezonul precedent.

'Cred că suntem deja o familie, un grup mai bun decât anul trecut și ca echipă cred că suntem mai buni decât anul trecut. Sper să continuăm în același ritm și în următoarele meciuri pe care le vom avea. Sigur că fiecare component al echipei are ca obiectiv să ajungem în Champions League. Deocamdată este un start bun și sper să nu dezamăgim în continuare', a mai spus acesta.

Universitatea Craiova a învins echipa belarusă ML Vitebsk cu scorul de 4-1 (3-1), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Mezokovesd (Ungaria), în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.

Campioana României s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Ștefan Baiaram (4), Assad Al Hamlawi (24 - penalty, 44 - penalty) și Steven Nsimba (90+4), făcând un pas mare spre turul al doilea preliminar. Golul de onoare al învinșilor a fost înscris de Valeri Gromîko (20).

Manșa secundă se va juca pe 15 iulie, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, de la ora 20:30.

Dacă va trece de ML Vitebsk, Universitatea Craiova va juca în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor cu învingătoarea dintre Borac Banja Luka (Bosnia-Herțegovina) și PFC Levski Sofia (Bulgaria). Cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1, la Banja Luka, în prima manșă.
AGERPRES (A, AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)