Sud-coreeanca An Se-young, campioană olimpică la Paris, în 2024, a devenit jucătoarea cu cele mai multe titluri individuale din istoria badmintonului, ajungând la un total de 47, după ce a câștigat turneul Openul Danemarcei, informează EFE.
Acest succes o plasează pe An Se-Young primul loc în clasamentul celor mai titrate jucătoare, depășind-o pe indoneziana Susi Susanti, cu care se afla anterior la egalitate.
Duminică, An Se-young, în vârstă de 24 de ani, a învins-o pe japoneza Akane Yamaguchi în finala desfășurată în orașul danez Odense, preluând astfel conducerea solitară în clasamentul victoriilor, potrivit site-ului Federației Mondiale de Badminton (BWF).
Jucătoarea sud-coreeană, care în august anul trecut și-a asigurat al doilea titlu de campioană mondială (după victoria din 2023), se afla anterior la egalitate cu Susanti, care a cucerit 46 de titluri înainte de a se retrage din activitate în 1999.
Pe locul al treilea în clasamentul all-time, cu 39 de titluri, se află spaniola Carolina Marin, care s-a retras din competiții anul trecut, neputându-se recupera complet după o accidentare gravă la genunchi, suferită în timpul semifinalelor JO de la Paris.
'Vreau să scriu istorie și să dobor recorduri, deși mă concentrez pe fiecare meci în parte. Aceasta este motivația mea. Fanii mă susțin și mă bucur că se delectează cu fiecare meci pe care îl joc', a declarat An după finala turneului danez, o victorie care reprezintă al șaselea său titlu din acest sezon în circuitul mondial BWF (BWF World Tour).
Clasamentul titlurilor este monitorizat din anul 1989 și exclude competițiile regionale, conform criteriilor stabilite de BWF.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Badminton: Campioana olimpică An Se-young a doborât recordul de titluri individuale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Pogacar vrea să-și ia revanșa în ediția viitoare a Turului Spaniei după accidentarea din acest an
După ce a suferit o căzătură în timpul Turului Spaniei, în luna august, într-un moment când domina cursa, ciclistul sloven Tadej Pogaèar și-a exprimat duminică dorința de a reveni anul viitor pentru a câștiga singurul Mare Tur care îi lipsește din palmares, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.
Fotbal: Semenyo (Manchester City), accidentat la genunchi, ar putea lipsi până la opt săptămâni
Extrema echipei Manchester City, Antoine Semenyo, ar putea lipsi de pe teren până la opt săptămâni din cauza unei accidentări la genunchi, a declarat antrenorul Enzo Maresca, scrie DPA. Semenyo a suferit această accidentare în timpul victoriei de sâmbătă, din Premier League, împotriva echipei Ipswich Town.
Fotbal - Liga Campionilor: Borussia Dortmund, fără Konstantinos Karetsas la meciul cu Sabah
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund a făcut deplasarea în Azerbaidjan pentru meciul din Liga Campionilor împotriva echipei Sabah, programat marți, fără mijlocașul Konstantinos Karetsas, informează DPA. 'Kos are o leziune ligamentară la picior. Nu va face deplasarea la Baku și, de asemenea, nu va putea juca împotriva lui Eintracht F
Tenis: Angelique Kerber va fi distinsă cu premiul Legendă a Sportului în Germania
Marea personalitate a tenisului german, Angelique Kerber, va fi onorată cu premiul ''Legendă a Sportului'' în cadrul Balului Sportului German, care va avea loc la Frankfurt pe 7 noiembrie, scrie DPA. Premiul ''Legendă a Sportului'' este acordat sportivilor germani care nu doar că au atins performanțe de ge
Fotbal: Antrenorul echipei Sevilla FC, Luis Garcia Plaza, a criticat dur arbitrajul de la Madrid
Antrenorul echipei Sevilla, Luis Garcia Plaza, a criticat aspru arbitrajul din meciul pierdut cu Real Madrid (1-4), duminică, în prima ligă spaniolă de fotbal, sugerând că ar fi existat un interes pentru ca echipa madrilenă să nu intre în El Clasico împotriva Barcelonei cu un deficit de nouă puncte, după ce arbitrul nu a fost chemat de VAR &ic
Fotbal: Istvan Kovacs va arbitra meciul Real Madrid - RB Leipzig, din Liga Campionilor
Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre Real Madrid și RB Leipzig, care va avea loc miercuri, pe Stadionul Santiago Bernabeu, de la ora 22:00 (ora României), în etapa a treia a Ligii Campionilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți au fost delegați Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar al patrule
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Ningbo (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo (China), dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, după ce a trecut de chinezoaica Han Shi, cu 6-3, 6-2. Cîrstea (36 ani, 17 WTA), a opta favorită, a obținut victoria după o oră și 15 minute.
Tenis: Elina Svitolina a anunțat divorțul de Gael Monfils
Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a anunțat divorțul de tenismanul francez Gael Monfils, într-o postare publicată luni dimineață pe Instagram, informează cotidianul sportiv L'Equipe. 'Acesta este cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l împărtășesc vreodată. (...) Căsnicia noastră ia sfârșit, dar familia









